Vremea vorbelor a trecut. Implică-te!

Vremea vorbelor a trecut. Implică-te!

Vremea vorbelor a trecut.

Este timpul acțiunii unitare, inteligente, înțelepte, pentru România.

Implică-te!

Nu vei putea fi fericit pe deplin, tu și familia ta, într-o țară nefericită!

*

Schimbarea sistemul politic și administrativ actual, reforma structurilor statului, un proces național al comunismului și al tranziției sunt adevăratele soluții, de esență, pe termen scurt, mediu și lung, care vor aduce țara într-o stare de normalitate, atât în zona progresului material cât și în a celui spiritual.

Există două organizații care au drept obiective principale dezideratele naționale amintite:

Mișcarea pentru Democrație Directă – organizație civică.

Partidul Adevăr și Dreptate – organizație politică.

Ambele, au același membru fondator și prin urmare se poate spune despre ele că sunt „înfrățite” și în mod normal, firesc, au același scop, aceeași misiune asumată.

Dacă vrei să le cunoști, depune o adeziune la oricare dintre ele.

În maximum o lună vei putea afla totul despre ele, in mod direct și nu prin intermediari. Și apoi vei putea decide dacă rămâi sau pleci. Este cât se poate de simplu.

Dacă vrei să te implici civic depune o adeziune aici https://mpdd.ro/adeziune-m-p-d-d/, iar dacă vrei să te implici politic aici https://pad-dd.ro/inscriere/

România are nevoie de tine!

*

Amândouă, au aceleași principii, același scop: renașterea națională, pentru o Românie puternică și un popor demn. Au aceleași obiective.

Avem un mesaj pentru tine, române!

Cele două organizații amintite există pentru ați da ție posibilitatea să te implici și să faci ceea ce trebuie făcut pentru tine, familia, comunitatea, țara și națiunea ta.

Nu te amăgi că partidele politice parlamentare actuale, sau alte creații ale Serviciilor, ori a anumitor grupuri de interese, mai mult sau mai puțin oculte, vor face ce este bine pentru tine, pentru România!

Nu vor face asta, cu certitudine, pentru că sunt doar niște biete marionete.

Iar adevărați conducători ai țării, cei din spatele „scenei”, au o cu totul și cu totul altă agendă. O agendă în care nu vei regăsi nici interesul tău, nici interesul României.

Țara are nevoie stringentă de o altă clasă politică și un alt mod de a face politică.

Noi, împreună cu toți cei care s-au săturat de nedreptate, împreună cu toți cei care vor să părăsească poziția de „găini” și să devină ceea ce sunt, în esență, „vulturi”, vrem să creăm acea forță civică/politică pe care România o așteaptă de 30 de ani cel puțin. Însă, pentru asta este nevoie de tine. Este nevoie de toți cei care vor să lase generațiilor viitoare un loc pe pământ căruia și ele să-i poată spune cu drag… „acasă”.

*

„Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” a spus la un moment dat Părintele Iustin Pârvu. Această cugetare a sa constituie un adevăr uriaș care a fost rostit pentru „trezirea” noastră…

Noi, nu vrem să rămânem în istorie drept „gropari” ai neamului nostru și nu vom mai tăcea!

Știm exact ce avem de făcut, știm cum trebuie făcut, știm foarte bine cu cine avem de-a face. De aceea pentru binele celor de azi, pentru binele celor din viitor, am decis să lăsăm teama de-o parte și să ACȚIONĂM!

Pentru asta însă, avem nevoie de o implicare masivă a cetățenilor țării.

Dacă oamenii buni nu se implică, se vor implica, din plin, ceilalți. Ei, vor decide și pentru cei buni, cu toate urmările de rigoare.

Vino cu noi! Împreună, reconstruim România! Adevărul va învinge!

*

Accesând aceste site-uri vei afla aproape totul despre noi și despre năzuințele noastre.

Mișcarea pentru Democrație Directă: https://mpdd.ro/

Partidul adevăr și Dreptate: https://pad-dd.ro/