În fiecare zi de 24 Decembrie întreaga creștinătate se pregătește pentru a sărbătorii Nașterea Domnului Iisus Hristos, Marele Învățător al Iubirii care prin tot ceea ce a gândit, a vorbit și a făcut, în scurta Sa viață terestră, a influențat în mod ireversibil evoluția materială și spirituală a umanității, a întregii Planete.

Dovezi ale existenței Sale în această lume materială sunt nenumărate și cu certitudine vor mai apărea de-a lungul timpului.

Adevărul despre El și despre Învățătura Sa nu va putea fi oprit, oricât de mult se străduiesc și se vor strădui unii în direcția negării existenței Sale și implicit a Învățăturii pe care ne-a lăsat-o, oglindită în Noul Testament.

Noi românii, în esență, suntem creștini în marea noastră majoritate (peste 90% dintre cetățenii români au fost botezați în religia creștină).

Aceasta este o evidență cât se poate de clară și ea nu poate fi contestată de nimeni cu argumente solide, pertinente.

Faptul că noi, nu reușim întotdeauna să ne comportăm ca niște creștini adevărați este altceva, dar creștinismul îl purtăm cu certitudine în ADN-ul nostru.

De cel puțin 1900 de ani, ca popor, suntem creștini și asta iarăși nu ne-o poate lua nimeni.

Creștinismul românesc este în fața unui adevărat pluton de execuție de peste 160 de ani și acesta este, iarăși, un adevăr incontestabil.

Le transmitem pe această cale tuturor celor care au pus gând rău valorilor noastre naționale de esență, creștinismului românesc, faptul că nicio forță din această lume nu ne va putea îngenunchea vreodată din punct de vedere spiritual, pentru că rădăcinile spiritualității noastre sunt mult mai adânci decât pot ei bănui și mai ales pentru că Dumnezeu iubește națiunea noastră și nu o va lăsa la discreția celor care o vor pierită.

Gândul nostru se îndreaptă acum spre frații noștri din țară și din străinătate cărora le dorim multă liniște și dragoste în suflete, multă pace, multă Iubire.

Doar așa veți reuși prieteni să-L lăsați pe Domnul Hristos să se nască în voi în această seară de ajun, doar așa veți putea simți binecuvântarea Nașterii Lui. Și nu uitați:

Nu aveți nimic mai de preț în această lume decât sufletul și duhul vostru, sufletul și duhul aproapelui vostru, sufletul și duhul celor din familia voastră, sufletul și duhul, țării și al națiunii voastre. Și asta pentru că prin suflet și prin duh Unicul Creator al tuturor celor văzute și nevăzute se exprimă plenar, la cel mai înalt nivel, în întreaga sa Creație, Creație în care Omul ocupă un loc fundamental.

Să ne întoarcem, așa dar, cu Iubire, către întreaga Creație și să sărbătorim cu bucurie pe Cel care ne-a învățat Iubirea, așa cum nimeni nu a mai reușit să o facă vreodată.

Numele lui este Iisus Hristos. Iisus Fiul Omului, Hristos, Fiul lui Dumnezeu!

Să sărbătorim Nașterea Sa Iubind și Iertând!

Dumnezeu să binecuvânteze România și poporul ei!