Proiect de lege de revizuire. Drepturi și îndatoriri

Proiect de lege de revizuire. Drepturi și îndatoriri

TITLUL II. DREPTURI FUNDAMENTALE. LIBERTĂȚI. GARANȚII JURIDICE. GARANȚII SOCIALE

CAPITOLUL I. DREPTURILE FUNDAMENTALE

Art. 8. Cetățenia
(1) Cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică.
(2) Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa sau de dreptul de a-și schimba cetățenia.
(3) Cetățenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naștere.
(4) Cetățenii străini pot obține cetățenia română doar în condițiile legii.

Art. 9. Cetățenii români în străinătate
(1) Cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statului român și trebuie să-și îndeplinească obligațiile, cu excepția acelora ce nu sunt compatibile cu absența lor din țară.
(2) Statul contribuie la consolidarea legăturilor care unesc românii din străinătate între ei și cu România.
(3) Românii din străinătate, în condițiile în care au numai cetățenia română, se bucură de aceleași drepturi ca și cetățenii români din țară.

Art. 10. Demnitatea umană
(1) Demnitatea umană trebuie respectată și protejată.

Art. 11. Tratatele internaționale privind drepturile omului
(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internațional al Drepturilor Civile și Politice și Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

Art. 12. Exercitarea drepturilor și a libertăților
(1) Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.

Art. 13. Egalitatea în drepturi
(1) Toate ființele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință si trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.
(2) Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertățile proclamate în prezenta Constituție, fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări. În afară de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau internațional al țării sau al teritoriului de care ține o persoană, fie că această țară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome sau supuse vreunei alte limitării de suveranitate.
(3) Fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni, în România, personalitatea juridică.
(4) Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egala împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta Constituție si împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare.
(5) Minoritățile etnice, religioase sau lingvistice, precum și persoanele aparținând acestor minorități nu pot fi lipsite de dreptul de a avea, în comun cu ceilalți membri ai grupului lor, propria lor viață culturală, de a profesa şi practica propria lor religie sau de a folosi propria lor limbă.
(6) Bărbatul și femeia sunt egali în drepturi. Legea va prevede egalitatea de drept și de fapt, în special în sfera familială, cea educativă și cea a muncii.
(7) Bărbatul și femeia au dreptul la un salariu egal pentru o muncă de valoare egală.
(8) Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea funcțiilor de demnitate publică, civilă sau militară.
(9) Legea va prevede măsuri pentru eliminarea inegalităților care afectează persoanele cu handicap, precum și pe cele cu invaliditate.

Art. 14. Protecție împotriva arbitrarului și protejarea bunei credințe.
(1) Orice persoană are dreptul de a fi tratată de organele statului în mod nearbitrar, respectiv conform normelor de bună-credință.
(2) Orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin Constituție sau legi.
(3) Nimeni nu trebuie sa fie arestat, reținut sau exilat în mod arbitrar.
(4) Orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî, cu celeritate, fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa.
(5) Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul la prezumția de nevinovăție până când vinovăția sa va fi stabilita, în mod legal, în cursul unui proces în care au fost asigurate toate garanțiile necesare apărării sale.
(6) Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal, conform dreptului internațional sau național. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai grea decât aceea care era aplicabilă în momentul când a fost săvârșit actul cu caracter penal.
(7) Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Art. 15. Dreptul la viață.
(1) Statul garantează dreptul omului la viață.
(2) Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate si la securitatea persoanei sale.
(3) Orice ființă umană are dreptul la libertate personală, mai ales la integritate fizică și psihică, respectiv la libertatea de mișcare.
(4) Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în servitute: sclavajul si comerțul cu sclavi sunt, interzise sub toate formele lor.
(5) Nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.
(6) Este interzis ca o persoană să fie supusă, fără consimțământul său, unei experiențe medicale sau științifice.
(7) Pedeapsa cu moartea este interzisă.
(8) Nimeni nu va putea fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie.
(9) Alineatul 8 al prezentului articol nu poate fi interpretat ca interzicând ca anumite infracțiuni să poată fi pedepsite de o instanță competentă cu detenție însoțită de muncă forțată.
(10) Nu se consideră „muncă forțata sau obligatorie“ în sensul alineatului (8):
a) orice muncă sau servicii cerute, în mod normal, unui individ deținut în virtutea unei decizii legale a justiției sau eliberat condiționat în urma unei asemenea decizii;
b) orice serviciu cu caracter militar, sau orice serviciu național care din motive de conștiință înlocuiește serviciul militar;
c) orice serviciu cerut în cazurile de forță majoră sau de sinistre care amenință viața sau bunăstarea comunității;
d) orice muncă sau orice serviciu care fac parte din obligațiile cetățeneștii normale.

Art.16. Dreptul la căsătorie, întemeierea unei familii.
(1) Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are drept la ocrotire din partea ei și a statului.
(2) Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nicio restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei si la desfacerea ei.
(3) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.
(4) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.
(5) Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
(6) Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toți copiii, fie că sunt născuți în cadrul unei căsătorii sau în afara acesteia, se bucura de aceeași protecție socială.
(7) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie.
(8) Familia se bucură de protecție juridică, economică și socială.

Art. 17. Protecția copiilor și tinerilor.
(1) Copiii și tinerii au dreptul la o protecție specială a integrității lor fizice, psihice și morale și la o încurajare a dezvoltării lor.
(2) Orice copil, fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine națională sau socială, avere sau naștere, are dreptul din partea familiei sale, a societății şi a statului la măsurile de ocrotire pe care le cere condiția de minor.
(3) Orice copil trebuie să fie înregistrat imediat după naștere şi să aibă un nume.
(4) Orice copil are dreptul de a dobândi o cetățenie.

Art. 18. Dreptul de proprietate. Proprietatea.
(1) Dreptul de proprietate este garantat de Constituție și legi.
(2) Proprietatea este publică sau privată.

Art. 19. Proprietatea publică.
(1) Proprietatea publică este garantată prin lege și aparține statului.
(2) Bogățiile de interes public ale subsolului, infrastructura, spațiul aerian, apele, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice exclusive, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.
(3) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare unităților administrativ teritoriale, regiilor autonome ori instituțiilor publice, sau pot fi concesionate ori închiriate.
(4) Contractele încheiate de Administrația Prezidențială sau de Autoritățile Publice Locale, care vizează bunurilor proprietate publică nu pot conține clauze secrete, cu excepția contractelor din domeniul Apărării și Securității Naționale care pot avea anexe ce conțin informații tehnice clasificate.
(5) Contractele ce vizează bunuri proprietate publică se publică integral în Monitorul Oficial al României, cu excepția anexelor ce conțin informații tehnice clasificate, în maximum 3 zile de la semnare și intră în vigoare în termen de 100 de zile de la publicare dacă în această perioadă nu a fost înregistrată o Inițiativă cetățenească de respingere a contractului.
(6) Actele juridice care vizează bunuri proprietate publică, cad sub incidența art. 31 alineat (3) litera (i).
(7) Referendumul național sau local de respingere a unui act juridic care vizează bunuri proprietate publică se desfășoară conform legii organice.
(8) Actele juridice care cad sub incidența art. 31 alineat (3), litera (i) intră în vigoare la data validării rezultatului referendumului, dacă nu a fost respinse prin vot de cetățeni.

Art. 20. Proprietatea privată.
(1) Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singura, cit si în asociație cu alții.
(2) Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
(3) Proprietatea privată și dreptul de moștenire, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestora sunt stabilite prin lege.
(4) Accesul cetățenilor străini la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se reglementează prin lege.
(5) Proprietatea privată presupune obligații. Utilizarea acesteia servește și binelui public.
(6) Exproprierea este permisă doar pentru binele public și poate fi ordonată doar în baza legii, care stabilește natura și mărimea despăgubirii.
(7) Proprietatea funciară și mijloacele de producție pot fi transferate în proprietatea publică sau alte forme de întreprindere publică, în scopul naționalizării, printr-o lege care stabilește natura și mărimea despăgubirii.
(8) Mărimea despăgubiri în caz de expropriere, este stabilită prin realizarea unui echilibru echitabil între interesul public și interesele persoanelor afectate. În caz de dispută referitoare la cuantumul despăgubirii, se poate recurge la Instanțele ordinare.

Art. 21. Dreptul la informație.
(1) Libertatea de informare este garantată.
(2) Fiecare persoană are dreptul de a primi informații în mod liber, de a le obține de la surse accesibile în general și de a le difuza.
(3) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.
(4) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.
(5) Mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
(6) Libertatea presei, radio-ului și a televiziunii, precum și alte forme de producere și difuzare a informațiilor corespunzătoare telecomunicațiilor publice, sunt garantate.
(7) Secretul de redactare este garantat.
(8) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională.
(9) Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice exercitarea dreptului la antenă, iar în timpul campaniilor electorale acest drept trebuie să fie egal, fără nicio discriminare. Organizarea acestor servicii și controlul asupra lor se reglementează prin lege organică.

Art. 22. Dreptul de obținere a unui ajutor în situații dificile.
(1) Oricine se află într-o situație dificilă și nu este în stare să-și asigure subzistența, are dreptul de a fi ajutat și asistat, respectiv are dreptul să primească mijloacele indispensabile pentru a duce o existență în conformitate cu demnitatea umană.

Art. 23. Dreptul la protejarea vieții private.
(1) Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața particulară, în familia, domiciliul sau corespondența sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputației sale.
(2) Orice persoană are drept la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri, precum și dreptul de a fi protejată împotriva folosirii abuzive a datelor personale.

Art. 24. Dreptul la inviolabilitate a domiciliului.
(1) Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situații:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;
b) înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securității naționale sau a ordinii publice.
(3) Cetățeanul are dreptul de a se simți în siguranță în ceea ce privește persoana, domiciliul, documentele și bunurile sale, împotriva perchezițiilor și confiscărilor nemotivate; nu vor fi emise mandate decât pe baza unor motive întemeiate de suspiciune, menționând cu precizie (se scoate) obiectivul care urmează să fie percheziționat și persoanele sau obiectele care urmează să fie reținute.
(4) Percheziția se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege.
(5) Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, în afară de cazul infracțiunilor flagrante.

Art. 25. Drept la învățământ de bază.
(1) Orice persoană are dreptul la învățătură. Învățământul trebuie sa fie gratuit, cel puțin în ceea ce privește învățământul elementar si general. Învățământul tehnic și profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învățământul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturor, pe bază de merit.
(2) Învățământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale. El trebuie să promoveze înțelegerea, toleranța, prietenia între toate popoarele și toate grupurile rasiale sau religioase.
(3) Părinții au prioritate în alegerea felului de învățăminte pentru copiii lor minori.
(4) Învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română. În condițiile legii, învățământul se poate desfășura și într-o limbă de circulație internațională.
(5) Dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(6) Învățământul de toate gradele se desfășoară în unități de stat, particulare și confesionale, în condițiile legii.
(7) Autonomia universitară este garantată.
(8) Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este opțional, organizat și garantat prin lege.

Art. 26. Dreptul la petiție.
(1) Orice persoană are dreptul, fără a fi supusă unui prejudiciu, să adreseze petiții autorităților.
(2) Autoritățile trebuie să ia la cunoștință de aceste petiții și să le răspundă.

Art. 27. Drepturi politice.
(1) Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale țării sale, fie direct, fie prin reprezentanți liber aleși.
(2) Orice persoană are dreptul de acces egal la funcțiile publice din tara sa.
(3) Voința poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; aceasta voința trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal și exprimat prin vot secret sau urmând o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului.
(4) Drepturile politice sunt garantate.
(5) Garantarea drepturilor politice protejează libera formare a opiniei cetățenilor și exprimarea fidelă și sigură a voinței acestora.

Art. 28. Exercitarea drepturilor politice.
(1) Cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani își pot exercita drepturile politice, cu excepția acelora cărora le sunt suspendate sau anulate drepturile electorale.
(2) Statul reglementează exercitarea drepturilor politice la nivel național și local.
(3) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii, care îndeplinesc cerințele legii organice, au dreptul de a alege și de a fi aleși, exclusiv, în structurile administrației publice locale.
(4) Normele de numire a funcționarilor publici se stabilesc prin lege.

Art. 29. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European.
(1) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români au dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European.

Art. 30. Dreptul de a fi ales în structurile locale și naționale ale statului.
(1) Candidații pentru structurile locale trebuie să fi împlinit până în ziua alegerilor vârsta de 23 de ani pentru a fi aleși în Consiliile locale sau regionale și cel puțin 25 de ani pentru funcția de primar sau președinte al consiliului regional.
(2) Candidații pentru structurile naționale trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 30 de ani pentru a fi aleși în Parlament și cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în funcția de Președinte sau Vicepreședinte al României.
(3) Au dreptul de a candida pentru funcția de Președinte, Vicepreședinte al României, sau parlamentar, și de a fi nominalizate în Administrația Prezidențială, persoanele care corespund criteriilor de integritate stabilite de lege, au numai cetățenia română, au drept de vot, au domiciliul în România de minimum 4 ani și nu le este interzisă asocierea, potrivit art. 40 alineatul (5).
(4) Nu pot candida pentru funcțiile de Președinte, Vicepreședinte al României, președinte al consiliului regional, primar, parlamentar, membru al consiliului regional (județean) sau local și nu pot fi nominalizați pentru a îndeplini funcții în cadrul Administrației Prezidențiale, în administrațiile regionale (județene) și locale, cetățenii condamnați definitiv la pedepse pentru infracțiuni care în ochii opiniei publice îi fac nedemni pentru a ocupa funcții în stat. Infracțiunile care în ochii opiniei publice fac o persoană nedemnă pentru a candida pentru funcțiile în stat menționate în acest alineat, sunt stabilite de lege.

Art. 31. Drepturile cetățenilor cu drept de vot.
(1) Cetățenii cu drept de vot pot lua parte la referendum și la alegerea organelor reprezentative.
(2) Cetățenii cu drept de vot, cu excepția celor nominalizați la articolul 40 alineat (5), pot face parte din comitetele de inițiativă care promovează Inițiative cetățenești.
(3) Cetățenii cu drept de vot pot constitui comitete de inițiativă și pot acționa în următoarele direcții:
a) revizuirea Constituției;
b) demiterea Președintelui României;
c) dizolvarea Parlamentului;
d) aderarea la sisteme de securitate colectivă sau organizații internaționale;
e) retragerea din sisteme de securitate colectivă sau organizații internaționale;
f) promovarea de legi;
g) respingerea Hotărârilor Parlamentului;
h) respingerea legilor adoptate de Parlament;
i) respingerea actelor juridice care vizează bunuri proprietate publică;
j) demiterea primarului sau a președintelui regiunii;
k) dizolvarea consiliului local sau regional;
l) promovarea proiectelor de Hotărâri locale sau regionale;
m) respingerea Hotărârilor locale sau regionale;
n) respingerea Dispozițiilor primarilor sau ale președinților regiunilor.

Art. 32. Înfăptuirea drepturilor fundamentale.
(1) Drepturile fundamentale trebuie să fie înfăptuite în ansamblul ordinii juridice.
(2) Oricine își asumă o sarcină proprie statului este obligat să respecte drepturile fundamentale și să contribuie la înfăptuirea acestora.
(3) Autoritățile veghează ca drepturile fundamentale, în măsura în care se pretează la acest aspect, să fie îndeplinite și în relațiile dintre persoanele particulare.

Art. 33. Limitarea drepturilor fundamentale.
(1) Orice limitare a unui drept fundamental trebuie să fie fondată pe o bază legală pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, a desfășurarea instrucției penale, pentru prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Limitările importante trebuie să fie prevăzute de lege.
(2) Orice limitare a unui drept fundamental trebuie să fie justificată de un interes public sau de protejarea dreptului fundamental al celorlalți. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
(3) Limitarea drepturilor fundamentale pe perioada carierei impune acordarea de compensanții.

CAPITOLUL II. LIBERTĂȚI.

Art.34. Libertatea personală.
(1) Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber și de a-si alege reședința în interiorul granițelor unui stat.
(2) În caz de persecuție, orice cetățean român are dreptul de a căuta azil și de a beneficia de azil în alte țări. Acest drept nu-i va fi recunoscut însă de către statul român, în cazul declanșării urmăririi sale, urmărire cauzată, în mod real, de săvârșirea unei crime de drept comun sau a unor acțiuni contrare scopurilor și principiilor prezentei Constituții.

Art. 35. Libertatea de conștiință și credință.
(1) Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna cu alții, atât în mod public, cit si privat, prin învățătura, practici religioase, cult si îndeplinirea riturilor.
(2) Nimeni nu va fi supus vreunei constrângeri putând aduce atingere libertății sale de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa.
(3) Libertatea manifestării religiei sau convingerilor nu poate fi supusă decât restricțiilor prevăzute de lege şi necesare pentru ocrotirea securității, ordinii şi sănătății publice ori a moralei sau a libertăților şi drepturilor fundamentale ale altora.
(4) Libertatea de conștiință și credință trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.
(5) Nu vor fi elaborate legi care să impună o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii.
(6) Orice persoană are dreptul de a se alătura unei comunități religioase sau de a face parte din aceasta și de a urma un învățământ religios.
(7) Nimeni nu poate fi constrâns să se alăture unei comunități religioase sau de a face parte dintr-o astfel de comunitate, de a efectua un act religios sau de a urma un învățământ religios.
(8) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.
(9) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.
(10) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azil și în orfelinate.
(11) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

Art. 36. Libertatea de exprimare.
(1) Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale.
(2) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații şi idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa.
(3) Exercitarea libertăților prevăzute la alineatul (2) al prezentului articol comportă obligații şi răspunderi speciale. În consecință, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare:
a) respectării drepturilor sau reputației altora;
b) apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice.
(4) Orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viața culturală a colectivității, de a se bucura de arte și de a participa la progresul științific, la binefacerile lui.
(5) Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale și materiale care decurg din orice lucrare științifica, literară sau artistică al cărei autor este.
(6) Libertatea de opinie este garantată.
(7) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
(8) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(9) Este interzisă adoptarea vreunei legi care să restrângă libertatea cuvântului sau a presei.
(10) Cenzura de orice fel este interzisă.
(11) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații. Nicio publicație nu poate fi suprimată.
(12) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării.
(13) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violență publică, la suprimarea vieții, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(14) Răspunderea civilă, penală, administrativă, după caz, pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică, prin orice mijloc de comunicare, revine editorului sau realizatorului, autorului, administratorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

Art. 37. Libertatea științei.
(1) Libertatea cercetării științifice este garantată.

Art. 38. Libertatea artei.
(1) Libertatea artei este garantată.

Art. 39. Libertatea de întrunire.
(1) Dreptul de întrunire pașnică este recunoscut. Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decât restricțiilor, conforme cu legea şi necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, al securității publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile şi libertățile altora.
(2) Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică.
(3) Cetățenii au dreptul, fără obținerea unei aprobări prealabile, să formeze grupuri neînarmate. Poliția are dreptul să fie prezentă la reuniunile publice.
(4) Reuniunile în aer liber pot fi interzise atunci când există suspiciuni rezonabile că acestea pot produce situații violente.
(5) Nu vor fi elaborate legi care să restrângă dreptul cetățenilor români la întrunire pașnică.

Art. 40. Libertatea de asociere.
(1) Orice persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a constitui sindicate şi de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale.
(2) Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decât restricțiilor prevăzute de lege şi care sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, al securității publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile şi libertățile altora. Prezentul articol nu se opune ca exercitarea acestui drept de către membrii forțelor armate şi ai poliției să fie supusă unor restricții legale.
(3) Nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociație.
(4) Sunt interzise prin lege organizațiile civice sau politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României.
(5) Nu pot face parte din Asociații: magistrații, procurorii, membrii activi ai armatei, membri activi ai poliției, membrii activi ai Serviciilor secrete.
(6) Nicio asociație nu poate fi dizolvată printr-o măsură dispusă de executiv. În mod excepțional, activitatea unei asociații poate fi interzisă temporar, cu condiția inițierii imediate de proceduri judiciare împotriva acesteia, pentru dizolvarea sa.
(7) Membri categoriilor socio-profesionale care se încadrează în prevederile art.40, alineat (5) beneficiază de compensații financiare pentru limitarea drepturilor constituționale.
(8) Conflictele între Asociații sunt, pe cât posibil, soluționate prin negociere sau mediere.
(9) Greva și suspendarea activității de muncă sunt legale când se raportează relațiilor de muncă și sunt conforme obligațiilor de menținere a calmului la locul de muncă sau de a recurge la o conciliere.
(10) Orice persoană are dreptul de a întemeia sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
(11) Legea poate interzice recursul la grevă anumitor categorii socio-profesionale.
(12) Persoanele cărora le este interzis dreptul la grevă, prin lege, beneficiază de compensații pentru limitarea drepturilor constituționale.
(13) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise.
(14) Asociațiile care recurg la violență sau al căror scop este atingerea obiectivului prin violență, prin instigare la violență ori prin alte mijloace pedepsite de lege, sau de intimidare a persoanelor care au opinii diferite, sunt dizolvate prin hotărâre judecătorească.
(15) Cazurile legate de dizolvarea asociațiilor politice pot fi înaintate Instanței abilitate prin lege, fără să fie necesară îndeplinirea unei condiții prealabile.
(16) Efectele juridice ale dizolvării unei Asociații sunt reglementate prin lege.
(17) În caz de revolte, forțele de ordine, cu excepția cazului în care sunt atacate, pot să acționeze numai după ce mulțimea, în numele legii, a fost avertizată de trei ori să se disperseze, iar o asemenea avertizare a fost ignorată.
(18) Statul nu acordă fonduri sau beneficii materiale organizațiilor civice sau politice.

Art. 41. Libertatea de stabilire.
(1) Cetățenii români au dreptul să se stabilească oriunde în România.
(2) Cetățenii români au dreptul să părăsească România sau să intre pe teritoriul acesteia.

Art. 42. Libertatea economică.
(1) Libertatea economică este garantată.
(2) Aceasta cuprinde, în special, libera alegere a profesiei, liberul acces la o activitate economică lucrativă privată și libera exercitare a acesteia.

CAPITOLUL III. GARANȚII JURIDICE.

Art. 43. Garantarea accesului la justiție.
(1) Statul garantează accesul liber și neîngrădit la justiție.
(2) Toți oamenii sunt egali în fața tribunalelor şi curților de justiție.

Art. 44. Garanții generale de procedură judiciară.
(1) Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi imparțial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestațiilor privind drepturile şi obligațiile sale cu caracter civil.
(2) Ședința de judecată poate fi declarată secretă în totalitate sau pentru o parte a desfășurării ei, fie în interesul bunelor moravuri, al ordinii publice sau al securității naționale într-o societate democratică, fie dacă interesele vieții particulare ale pârților în cauză o cer, fie în măsura în care tribunalul ar socoti acest lucru ca absolut necesar, când datorită circumstanțelor speciale ale cauzei, publicitatea ar dăuna intereselor justiției; cu toate acestea, pronunțarea oricărei hotărâri în materie penală sau civilă va fi publică, afară de cazurile când interesul minorilor cere să se procedeze altfel sau când procesul se referă la diferende matrimoniale ori la tutela copiilor.
(3) Orice persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni penale este prezumată a fi nevinovată cât timp culpabilitatea sau nu a fost stabilită în mod legal.
(4) Orice persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni penale are dreptul, în condiții de deplină egalitate, la cel puțin următoarele garanții:
a) să fie informată în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înțelege şi în mod detaliat, despre natura şi motivele acuzației ce i se aduce;
b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale şi să comunice cu apărătorul pe care şi-l alege;
c) să fie judecată fără o întârziere excesivă;
d) să fie prezentă la proces şi să se apere ea însăși sau să aibă asistența unui apărător ales de ea; dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea şi, ori de câte ori interesul justiției o cere, să i se atribuie un apărător din oficiu, fără plată dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera;
e) să interogheze sau să facă a fi interogați martorii acuzării şi să obțină înfățișarea şi interogarea martorilor apărării în aceleași condiții cu cele ale martorilor acuzării;
f) să beneficieze de asistență gratuită a unui interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la ședința de judecată;
g) să nu fie silită să mărturisească împotriva ei însăși sau să se recunoască vinovată.
(5) Procedura aplicabilă tinerilor care nu sunt încă majori potrivit legii penale va ține seama de vârsta lor şi de interesul reeducării lor.
(6) Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune are dreptul de a obține examinarea de către o jurisdicție superioară, în conformitate cu legea, a declarării vinovăției şi a condamnării sale.
(7) Când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau se acordă grațierea deoarece un fapt nou sau nou-descoperit dovedește că s-a produs o eroare judiciară, persoană care a suferit o pedeapsă în urma acestei condamnări va primi o indemnizație în conformitate cu legea, afară de cazul când s-a dovedit că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă ei, în întregime sau în parte.
(8) Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit din pricina unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea şi cu procedura penală a fiecărei țări.
(9) Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu constituiau un act delictuos, potrivit dreptului național sau internațional, în momentul în care au fost săvârșite. De asemenea, nu se va aplica o pedeapsă mai severă decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii infracțiunii. Dacă ulterior comiterii infracțiunii, legea prevede aplicarea unei pedepse mai ușoare, delincventul trebuie să beneficieze de aceasta.
(10) Nimic din prezentul articol nu se opune judecării sau condamnării oricărui individ din pricina unor acțiuni sau omisiuni care atunci când au fost săvârșite erau considerate ca fapte criminale, potrivit principiilor generale de drept recunoscute de toate națiunile.

Art. 45. Privarea de libertate.
(1) Orice individ are dreptul la libertate şi la securitatea persoanei sale. Nimeni nu poate fi arestat sau deținut în mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decât pentru motivele legale şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege.
(2) Orice individ arestat va fi informat, în momentul arestării sale, despre motivele acestei arestări şi va fi înștiințat, în cel mai scurt timp, de orice învinuire care i se aduce.
(3) Orice individ arestat sau deținut pentru comiterea unei infracțiuni penale va fi adus, în termenul cel mai scurt, în fața unui judecător sau a unei alte autorități împuternicite prin lege să exercite funcțiuni judiciare şi va trebui să fie judecat într-un interval rezonabil sau să fie eliberat.
(4) Detențiunea persoanelor care urmează a fi trimise în judecată nu trebuie să constituie regulă, dar punerea în libertate poate fi subordonată unor garanții asigurând înfățișarea lor la ședințele de judecată, pentru toate celelalte acte de procedură şi, dacă este cazul, pentru executarea hotărâri.
(5) Oricine a fost privat de libertate prin arestare sau detențiune are dreptul de a introduce recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să hotărască neîntârziat asupra legalității detențiunii sale şi să ordone eliberarea sa, dacă detențiunea este ilegală.
(6) Orice individ care a fost victima unei arestări sau detențiuni ilegale are drept la o despăgubire.
(7) Orice persoană privată de libertate va fi tratată cu umanitate şi cu respectarea demnității inerente persoanei umane.
(8) Persoanele aflate în prevenție vor fi, în afară de circumstanțe excepționale, separate de condamnați şi vor fi supuse unui regim distinct, potrivit condiției lor de persoane necondamnate.
(9) Tinerii aflați în prevenție vor fi separați de adulți şi se va hotărî în legătură cu cazul lor cât mai repede cu putință.
(10) Regimul penitenciar va cuprinde un tratament al condamnaților având drept scop esențial îndreptarea lor şi reclasarea lor socială. Tinerii delincvenți vor fi separați de adulți şi supuși unui regim potrivit vârstei şi statutului lor legal.
(11) Nimeni nu poate fi întemnițat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală.

Art. 46. Protecția împotriva expulzării, extrădării și expatrierii.
(1) Românii nu pot fi expulzați din țară; nu pot fi predați unei autorități străine decât dacă consimt la acest lucru.
(2) Orice persoană care se află în mod legal pe teritoriul României are dreptul de a circula liber şi de a-şi alege liber reședința.
(3) Orice persoană este liberă să părăsească România.
(4) Drepturile sus-menționate nu pot face obiectul unor restricții decât dacă acestea sunt prevăzute prin lege.
(5) Niciun cetățean român nu poate fi privat în mod arbitrar de dreptul de a intra în România.
(6) Un străin care se află în mod legal pe teritoriul României nu poate fi expulzat decât în baza unei decizii luate în conformitate cu legea.
(7) Dacă rațiuni imperioase de securitate națională nu se opun, un străin care se află în mod legal, pe teritoriul României trebuie să aibă posibilitatea de a prezenta considerentele care pledează împotriva expulzării sale şi de a obține examinarea cazului său de către autoritatea competentă, ori de câte una sau mai multe persoane special desemnate de această autoritate, fiind reprezentat în acest scop.
(8) Refugiații nu pot fi expatriați pe teritoriul unui stat unde sunt persecutați, nici nu pot fi predați autorităților unui stat asemănător.
(9) Nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante.

CAPITOLUL IV. GARANȚII SOCIALE.

Art. 47. Principii.
(1) Statul și regiunile se asigură, în plus, față de responsabilitatea individuală și inițiativa privată, ca:
a) fiecare persoană să participe la procesul de securitate socială;
b) fiecare persoană să primească îngrijirile medicale necesare sănătății proprii;
c) familiile, considerate comunități de adulți și copii, să fie protejate și încurajate;
d) fiecare persoană, capabilă să lucreze, să-și poată asigura întreținerea printr-un loc de muncă, pe care îl exercită în condiții echitabile;
e) orice persoană în căutarea unei locuințe, să poată găsi, pentru ea și familia ei, o locuință corespunzătoare, în condiții suportabile;
f) copiii și tinerii, precum și persoanele cu vârsta corespunzătoare pentru a munci, să poată beneficia de o formare inițială și de o formare continuă adecvată propriilor aptitudini;
g) copiii și tinerii să fie încurajați să devină persoane independente și responsabile din punct de vedere social, respectiv să fie susținuți în ceea ce privește integrarea lor socială, culturală și politică.
(2) Statul și regiunile se asigură ca fiecare persoană să fie asigurată cu privire la consecințele economice din cauza vârstei, invalidității, bolii, accidentelor, șomajului, maternității, condiției de orfan și văduvie.
(3) Statul se angajează în realizarea scopurilor sociale în ansamblul competențelor constituționale proprii și a mijloacelor disponibile.
(4) Garanțiile sociale nu pot genera pretenții directe la prestații de stat.

TITLUL III. ÎNDATORIRI FUNDAMENTALE.

CAPITOLUL I. OBLIGAȚII.

Art. 48. Fidelitatea față de țară.
(1) Orice persoană are îndatoriri față de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibilă dezvoltarea liberă și deplină a personalității sale.
(2) Fidelitatea față de țară este sacră.
(3) Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

Art. 49. Apărarea țării.
(1) Cetățenii au obligația să apere România.
(2) Toate persoanele care pot lupta sunt obligate să participe personal la apărarea țării, conform regulilor stabilite prin lege organică.

Art. 50. Contribuții financiare.
(1) Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.
Orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite de lege.

Proiectul de lege de revizuire îl găsiți aici .

„Ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”.

Fii om bun și implică-te!

Vino cu noi! Depune o adeziune aici

Adevărul va învinge!