PROIECT

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI

PREAMBUL

Noi, poporul român, atât cei care cred în Dumnezeu ca izvor al adevărului, dreptății, binelui și frumosului, precum și cei care nu împărtășesc o asemenea credință, dar care respectă această valoare universală, egali în drepturi și obligații, pentru binele comun, manifestându-ne voința în a ne implica activ în treburile comunității și ale țării, conștienți de responsabilitatea noastră față de moștenirea lăsată nouă de străbuni, de responsabilitatea pe care o avem în prezent față de noi înșine, față de familie, țară și națiune și nu în ultimul rând față de Creator, hotărâți să refacem unitatea dintre noi pentru a putea reconstrui și consolida libertatea, democrația și pacea în România, pentru a putea contribui din plin la dezvoltarea țării atât în plan material cât și spiritual, hotărâți să întărim Justiția, apărarea ordinii publice, dorind cu adevărat să fim fericiți în țara noastră prin asigurarea binefacerilor libertății și ale dreptății, pentru noi și urmașii noștri, în numele lui Dumnezeu, proclamăm această Constituție pentru România.

TITLUL I. Principii generale.

Art. 1. Statul român.

(1) Statul este instrumentul de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni.                (2) România este stat național, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(3) România este stat membru al Uniunii Europene.
(4) România este stat membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).                (5) Legea fundamentală a statului român este Constituția.
(6) Forma de guvernământ a statului este republica prezidențială.
(7) Statul apără libertatea şi drepturile poporului, asigură independența şi siguranța țării.
(8) Statul favorizează prosperitatea comună, dezvoltarea durabilă, coeziunea internă şi diversitatea culturală a țării.
(9) Statul veghează la garantarea unei egalități de șanse, cât mai mari posibile.
(10) Statul se angajează în favoarea conservării durabile a resurselor naturale, precum şi în favoarea unei ordini internaționale juste şi pașnice.
(11) Drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu.
(12) Ziua națională a României este 1 Decembrie.
(13) Imnul național al României este „Deșteaptă-te române”.
(14) Stema țării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
(15) Capitala României este municipiul București.

Art. 2. Suveranitatea.

(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin referendum, precum și prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte.                      (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Art. 3. Teritoriul.

(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele țării sunt consfințite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internațional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune (orașe) şi regiuni.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine.

Art. 4. Limba oficială.

(1) În România, limba oficială este limba română.

Art. 5. Principii de activitate ale statului.

(1) Activitățile statului se desfășoară în cadrul celor trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească.                                                                                                                                          (2) Statul se organizează potrivit principiului separației celor trei Puteri, legislativă, executivă şi judecătorească şi a echilibrului dintre ele.                                                                                (3) Legea reprezintă baza şi limita activității statului.                                                                          (4) Activitatea statului trebuie să îndeplinească un interes public şi trebuie să fie proporțională cu scopul vizat.                                                                                                                                           (5) Atribuirea şi îndeplinirea sarcinilor de stat se bazează pe principiul de subsidiaritate.            (6) Organele statului şi persoanele particulare trebuie să acționeze în conformitate cu normele de bună credință.

Art. 6. Dreptul internațional şi dreptul intern.

(1) Statul român respectă dreptul internațional.
(2) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credință obligațiile care-i revin din tratatele la care este parte.
(3) Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
(4) Guvernul face publice și transmite Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene.
(5) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.
(6) Tratatele adoptate de Parlament, potrivit legii, dacă nu au fost respinse prin referendum, fac parte din dreptul intern.

Art. 7. Responsabilitate individuală şi socială.

(1) Fiecare persoană este responsabilă pentru sine şi contribuie, în funcție de capacitatea proprie, la îndeplinirea sarcinilor statului şi societății.

TITLUL II. Drepturi fundamentale. Garanții sociale. Cetățenia. Drepturile politice.

CAPITOLUL I. Drepturi fundamentale.

Art. 8. Tratatele internaționale privind drepturile omului.

(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile şi libertățile cetățenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Art.9. Demnitatea umană.

(1) Demnitatea umană trebuie respectată şi protejată.

Art. 10. Egalitatea în drepturi.

(1) Toți oamenii sunt egali în fața legii şi a autorităților publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege.
(2) Nimeni nu trebuie să fie discriminat, mai ales pe motiv de origine, rasă, sex, vârstă, limbă, situație socială, mod de viață, convingeri religioase, filozofice sau politice, dar nici datorită unei deficiențe fizice, mentale sau psihice.
(3) Bărbatul şi femeia sunt egali în drepturi. Legea prevede egalitatea de drept şi de fapt, în special în sfera familială, cea educativă şi cea a muncii.
(4) Bărbatul şi femeia au dreptul la un salariu egal pentru o muncă de valoare egală.
(5) Legea prevede măsuri pentru eliminarea inegalităților care afectează persoanele cu handicap.
Art. 11. Protecție împotriva arbitrarului şi protejarea bunei credințe.
(1) Orice persoană are dreptul de a fi tratată de organele statului în mod nearbitrar, respectiv conform normelor de bună credință.

Art. 12. Dreptul la viață şi libertate personală.

(1) Orice om are dreptul la viață.
(2) Pedeapsa cu moartea este interzisă.
(3) Orice om are dreptul la libertate personală, mai ales la integritate fizică şi psihică, respectiv la libertatea de mișcare.
(4) Tortura şi orice tratament sau pedeapsă inumană sau degradantă sunt interzise.

Art. 13. Libertatea de conștiință și credință.

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă.
(2) Libertatea de conștiință şi credință este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță şi de respect reciproc.
(3) Parlamentul nu va elabora nici o lege care să impună o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii.
(4) Orice persoană are dreptul de a-şi alege în mod liber religia personală, precum şi a-şi crea propriile convingeri filozofice şi de a le profesa individual sau în comunitate.
(5) Orice persoană are dreptul de a se alătura unei comunități religioase sau de a face parte din aceasta şi de a urma un învățământ religios.
(6) Nimeni nu poate fi constrâns să se alăture unei comunități religioase sau de a face parte dintr-o astfel de comunitate, de a efectua un act religios sau de a urma un învățământ religios.
(7) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.
(8) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.
(9) Cultele religioase sunt autonome față de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(10) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

Art.14. Dreptul la căsătorie, întemeierea unei familii.

(1) Familia este elementul natural şi fundamental al societății şi are drept la ocrotire din partea societății şi a statului.

(2) Dreptul la căsătorie, întemeierea unei familii, este garantat.

(3) Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie.

(4) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația şi instruirea copiilor.

(5) Condițiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.

(6) Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

(7) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie.

Art. 15. Protecția copiilor şi tinerilor.

(1) Copiii şi tinerii au dreptul la o protecție specială a integrității lor fizice, psihice și morale și la o încurajare a dezvoltării lor.

Art. 16. Libertatea de exprimare.

(1) Libertatea de opinie este garantată.
(2) Fiecare persoană are dreptul de a forma, exprima şi difuza liber opinia sa personală.
(3) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor şi libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(4) Parlamentul nu va elabora nici o lege care să restrângă libertatea cuvântului sau a presei.
(5) Cenzura de orice fel este interzisă.
(6) Libertatea presei implică şi libertatea de a înființa publicații.
(7) Nici o publicație nu poate fi suprimată.
(8) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării.
(9) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(10) Sunt interzise de lege defăimarea țării şi a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(11) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

Art. 17. Dreptul la informație.

(1) Libertatea de informare este garantată.
(2) Fiecare persoană are dreptul de a primi informații în mod liber, de a le obține de la surse accesibile în general şi de a le difuza.
(3) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.
(4) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(5) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
(6) Libertatea presei, radio-ului şi a televiziunii, precum şi alte forme de producere şi difuzare a informațiilor corespunzătoare telecomunicațiilor publice, sunt garantate.
(7) Secretul de redactare este garantat.
(8) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională.
(9) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică.

Art. 18. Dreptul de obținere a unui ajutor în situații dificile.

(1) Oricine se află într-o situație dificilă şi nu este în stare să-şi asigure subzistența, are dreptul de a fi ajutat şi asistat, respectiv are dreptul să primească mijloacele indispensabile pentru a duce o existență în conformitate cu demnitatea umană.

Art. 19. Protejarea vieții private.

(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private şi a celei de familie, a domiciliului personal, a corespondenței şi a relațiilor pe care le stabilește prin poștă şi serviciile de telecomunicații.
(2) Orice persoană are dreptul de a fi protejată împotriva folosirii abuzive a datelor personale.

Art. 20. Inviolabilitatea domiciliului.

(1) Domiciliul şi reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situații:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;
b) înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securității naționale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Cetățeanul are dreptul de a se simți în siguranță în ceea ce privește persoana, domiciliul, documentele şi bunurile sale, împotriva perchezițiilor şi confiscărilor nemotivate; nu vor fi emise mandate decât pe baza unor motive întemeiate de suspiciune, menționând cu precizie locul care urmează să fie percheziționat şi persoanele sau obiectele care urmează să fie reținute.
(4) Percheziția se dispune de judecător şi se efectuează în condițiile şi în formele prevăzute de lege.
(5) Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, în afară de cazul infracțiunilor flagrante.

Art. 21. Drept la învățământ de bază.

(1) Drept la un învățământ de bază suficient şi gratuit este garantat.
(2) Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal şi prin cel profesional, prin învățământul superior, precum şi prin alte forme de instrucție şi de perfecționare.
(3) Învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română. În condițiile legii, învățământul se poate desfășura şi într-o limbă de circulație internațională.
(4) Dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(5) Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii.
(6) Învățământul de toate gradele se desfășoară în unități de stat, particulare şi confesionale, în condițiile legii.
(7) Autonomia universitară este garantată.
(8) Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat şi garantat prin lege.

Art. 22. Libertatea științei.

(1) Libertatea învățământului şi cercetării științifice este garantată.

Art. 23. Libertatea artei.

(1) Libertatea artei este garantată.

Art. 24. Libertatea de întrunire.

(1) Libertatea de întrunire este garantată.
(2) Fiecare persoană are dreptul de a organiza reuniuni, de a lua sau nu parte la acestea.
(3) Parlamentul nu va elabora nici o lege care să restrângă dreptul poporului la întrunire pașnică sau de a adresa Guvernului petiții privind repararea nedreptăților

Art. 25. Libertatea de asociere.

(1) Libertatea de asociere este garantată.
(2) Fiecare persoană are dreptul de a forma asociații, de a adera sau de a face parte din acestea, și de a participa la activități asociative.
(3) Nimeni nu poate fi constrâns să adere la o asociație sau să facă parte din aceasta.
(4) Asociațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt interzise prin lege.
(5) Nu pot face parte din Asociații judecătorii Curții Constituționale, magistrații, membrii activi ai armatei, membri activi ai poliției şi alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică.
(6) Membri categoriilor socio-profesionale care se încadrează în prevederile art.25, alineat (5) beneficiază de compensații financiare pentru limitarea drepturilor constituționale.
(7) Conflictele între Asociații sunt, pe cât posibil, soluționate prin negociere sau mediere.
(8) Greva şi suspendarea activității de muncă sunt legale când se raportează relațiilor de muncă şi sunt conforme obligațiilor de menținere a calmului la locul de muncă sau de a recurge la o conciliere.
(9) Legea poate interzice recursul la grevă anumitor categorii de persoane,
(10) Persoanele cărora le este interzis dreptul la grevă, prin lege, beneficiază de compensații pentru limitarea drepturilor constituționale.
(11) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise.

Art. 26. Libertatea de stabilire.

(1) Românii au dreptul să se stabilească oriunde în România.
(2) Românii au dreptul să părăsească România sau să intre pe teritoriul acesteia.

Art. 27 Cetățenii români în străinătate.

(1) Cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligațiile, cu excepția acelora ce nu sunt compatibile cu absența lor din țară.
(2) Statul contribuie la consolidarea legăturilor care unesc românii din străinătate între ei și cu România. Statul poate sprijini organizațiile care urmăresc acest obiectiv.
(3) Cetățenii români din străinătate, în condițiile în care au cetățenia română în mod exclusiv se bucură de aceleași drepturi ca și cetățenii români din țară.

Art. 28. Garantarea proprietății.

(1) Proprietatea este publică sau privată.

Art. 29. Proprietatea publică.

(1) Proprietatea publică este garantată prin lege şi aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.
(2) Bogățiile de interes public ale subsolului, infrastructura, spațiul aerian, apele, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice exclusive, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.
(3) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice, sau pot fi concesionate ori închiriate.
(4) Contractele încheiate de Guvernul României sau de autoritățile publice locale, care vizează bunurilor proprietate publică nu pot conține clauze secrete, cu excepția contractelor din domeniul Apărării și Securității Naționale (care pot conține anexe ce conțin informații tehnice clasificate), se publică integral în Monitorul Oficial al României, cu excepția anexelor ce conțin informații tehnice clasificate, în maxim 3 zile de la semnare și intră în vigoare în termen de 100 de zile de la publicare dacă în această perioadă nu a fost înregistrată o Inițiativă cetățenească de respingere a contractului.
(5) Referendumul național sau local de respingere a unui contract, de felul celui redat la art. 29 alineat (4), se desfășoară conform prevederilor legii organice.
(6) Orice contract, de felul celui redat la art. 29 alineat (4), intră în vigoare la data validării rezultatului referendumului, dacă nu a fost respins prin referendum.

Art. 30. Proprietatea privată.

(1) Proprietatea privată și dreptul de moștenire, precum şi creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestora sunt stabilite prin lege.
(2) Proprietatea privată presupune obligații. Utilizarea acesteia servește și binelui public.
(3) Exproprierea este permisă doar pentru binele public și poate fi ordonată doar în baza legii, care stabilește natura și mărimea despăgubirii.
(4) Proprietatea funciară și mijloacele de producție pot fi transferate în proprietatea publică sau alte forme de întreprindere publică, în scopul naționalizării, printr-o lege care stabilește natura și mărimea despăgubirii.
(5) Mărimea despăgubiri în caz de expropriere, este stabilită prin realizarea unui echilibru echitabil între interesul public și interesele persoanelor afectate. În caz de dispută referitoare la cuantumul despăgubirii, se poate recurge la Instanțele ordinare.

Art. 31. Libertate economică.

(1) Libertatea economică este garantată.
(2) Aceasta cuprinde, în special, libera alegere a profesiei, liberul acces la o activitate economică lucrativă privată şi libera exercitare a acesteia.

Art. 32. Garantarea accesului la justiție.

(1) Orice persoană are dreptul ca dosarul conținând cauza personală să fie judecat de o autoritate judiciară.

Art. 33. Garanții generale de procedură judiciară.

(1) Fiecare persoană are dreptul, pe durata unei proceduri judiciare sau administrative, să fie judecată într-un termen rezonabil, iar cauza să fie analizată în mod echitabil de o instanță stabilită prin lege, competentă, independentă şi imparțială.
(2) Părțile au dreptul să fie ascultate.
(3) Orice persoană care nu dispune de mijloace financiare suficiente are dreptul, cu excepția cazului în care cauza sa este lipsită de orice șansă de reușită, la asistență juridică gratuită. În plus, are dreptul la asistența gratuită a unui apărător, în măsura în care protejarea drepturilor sale impun acest lucru.
(4) Persoana care face obiectul unei acțiuni civile are dreptul ca dosarul conținând cauza personală să fie adus în fața judecătoriei de care aparține. Legea poate să prevadă, după caz, un alt for.
(5) Audierea şi pronunțarea hotărârii sunt publice. Legea poate să prevadă excepții.

Art. 34. Privare de libertate.

(1) Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, decât doar în cazurile prevăzute de lege.
(2) Orice persoană care este privată de libertate are dreptul să fie informată de îndată, în limba pe care o înțelege, cu privire la motivele acestei privări şi drepturile pe care le are. Totodată trebuie să i se ofere șansa de a-şi valorifica drepturile. Iar, în special, are dreptul să-şi informeze rudele.
(3) Orice persoană care este arestată preventiv are dreptul la un traducător în fața unui judecător sau judecătoare, care va pronunța menținerea în arest sau eliberarea. Deopotrivă are dreptul să fie judecată într-un termen rezonabil.
(4) Orice persoană care este privată de libertate, fără ca o instanță să fi hotărât acest lucru, are dreptul, în orice moment, să sesizeze tribunalul. Acesta din urmă statuează, în cel mai scurt termen posibil, legalitatea acestei privări de libertate.
(5) Nu vor fi cerute cauțiuni excesive, nici nu vor fi impuse amenzi excesive, nici nu vor fi aplicate pedepse crude sau excepționale.

Art. 35. Protecția împotriva expulzării, extrădării şi expatrierii.

(1) Românii nu pot fi expulzați din țară; nu pot fi predați unei autorități străine decât dacă consimt la acest lucru.
(2) Refugiații nu pot fi expatriați pe teritoriul unui stat unde sunt persecutați, nici nu pot fi predați autorităților unui stat asemănător.
(3) Nimeni nu poate fi expatriat pe teritoriul unui stat unde riscă să fie torturat sau să fie supus unui tratament sau unei pedepse nemiloase şi inumane.

Art. 36. Procedură penală.

(1) Orice persoană dispune de prezumția de nevinovăție până în momentul când face obiectul unei condamnări definitive.
(2) Orice persoană acuzată are dreptul să fie informată, în cel mai scurt termen posibil și în detaliu, cu privire la acuzațiile care i se aduc. Acesteia trebuie să i se ofere șansa de a-şi valorifica drepturile de apărare.
(3) Orice persoană condamnată are dreptul de a solicita examinarea hotărârii de către o instanță superioară.

Art. 37. Drept de petiție.

(1) Orice persoană are dreptul, fără a fi supusă unui prejudiciu, să adreseze petiții autorităților.
(2) Autoritățile trebuie să ia la cunoștință de aceste petiții și să le răspundă.

Art. 38. Drepturi politice.

(1) Drepturile politice sunt garantate.
(2) Garantarea drepturilor politice protejează libera formare a opiniei cetățenilor şi exprimarea fidelă şi sigură a voinței acestora.

Art. 39. Exercitarea drepturilor politice.

(1) Cetățenii români care au împlinit 18 ani și care nu sunt bolnavi mintali sau deficienți mintali, au drepturi politice.
(2) Statul reglementează exercitarea drepturilor politice la nivel național și local.
(3) Statul român garantează egalitatea de șanse între femei şi bărbați pentru ocuparea funcțiilor de demnitate publică, civilă sau militară.
(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii, care îndeplinesc cerințele legii organice, au dreptul de a alege şi de a fi aleși, exclusiv, în structurile administrației publice locale.

Art. 40. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European.

(1) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleși în Parlamentul European.

Art. 41. Dreptul de a fi ales în structurile locale și naționale ale statului.

(1) Candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 33 de ani pentru a fi aleși în Parlament sau în organele administrației publice locale, şi vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în funcția de Președinte sau Vicepreședinte al României.

(2) Au dreptul de a candida pentru funcția de Președinte, Vicepreședinte al României, sau parlamentar, și de a fi nominalizați în funcțiile de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat, numai persoanele care au cetățenia română, în mod exclusiv, au drept de vot, au domiciliul în România de minimum 7 ani și nu le este interzisă asocierea, potrivit art. 25 alineatul (5).         

(3) Nu pot candida pentru funcțiile de Președinte, Vicepreședinte al României, Guvernator al Regiunii, Primar, parlamentar, membru al Consiliului Regional sau Local și de a fi nominalizați pentru funcțiile de Ministru, Secretar de stat, sau Subsecretar de stat, cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării (reabilitarea, conform legi).

Art. 42. Înfăptuirea drepturilor fundamentale.

(1) Drepturile fundamentale trebuie să fie înfăptuite în ansamblul ordinii juridice.
(2) Oricine își asumă o sarcină proprie statului este obligat să respecte drepturile fundamentale şi să contribuie la înfăptuirea acestora.
(3) Autoritățile veghează ca drepturile fundamentale, în măsura în care se pretează la acest aspect, să fie îndeplinite şi în relațiile dintre persoanele particulare.

Art. 43. Limitarea drepturilor fundamentale.

(1) Orice limitare a unui drept fundamental trebuie să fie fondată pe o bază legală pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăților cetățenilor, a desfășurarea instrucției penale, pentru prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Limitările importante trebuie să fie prevăzute de lege.
(1) Orice limitare a unui drept fundamental trebuie să fie justificată de un interes public sau de protejarea dreptului fundamental al celorlalți. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
(2) Limitarea drepturilor fundamentale pe perioada carierei impune acordarea de compensanții.

Art. 44. Exercitarea drepturilor şi a libertăților.

(1) Cetățenii români, cetățenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile şi libertățile celorlalți.

CAPITOLUL II. Garanții sociale.

Art. 45. Principii.

(1) Statul și regiunile se asigură, în plus, față de responsabilitatea individuală şi inițiativa privată, ca:
a) fiecare persoană să beneficieze de securitate socială;
b) fiecare persoană să beneficieze de îngrijiri medicale necesare sănătății proprii;
c) familiile, în calitate de comunități de adulți şi copii, să fie protejate şi încurajate;
d) fiecare persoană capabilă să lucreze să-şi poată asigura întreținerea printr-un loc de muncă, pe care îl exercită în condiții echitabile;
e) orice persoană în căutarea unei locuințe, să poată găsi, pentru ea şi familia ei, o locuință corespunzătoare, în condiții suportabile;
f) copiii şi tinerii, precum şi persoanele cu vârsta corespunzătoare pentru a munci, să poată beneficia de o formare inițială şi de o formare continuă adecvată propriilor aptitudini;
g) copiii şi tinerii să fie încurajați să devină persoane independente şi responsabile din punct de vedere social, respectiv să fie susținuți în ceea ce privește integrarea lor socială, culturală şi politică.
(2) Statul și regiunile se asigură ca fiecare persoană să fie asigurată cu privire la consecințele economice din cauza vârstei, invalidității, bolii, accidentelor, șomajului, maternității, condiției de orfan şi văduvie.
(3) Deopotrivă se angajează în realizarea scopurilor sociale în ansamblul competențelor constituționale proprii şi a mijloacelor disponibile.
(4) Niciun drept supus prestațiilor de stat nu poate fi derivat direct din scopurile sociale.

CAPITOLUL III. Cetățenia, drepturi politice.

Art. 46. Cetățenia.

(1) Cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică.
(2) Cetățenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naștere.

Art. 47. Drepturile cetățenilor cu drept de vot.

(1) Cetățenii cu drept de vot pot lua parte la referendum și la alegerea organelor reprezentative.
(2) Cetățenii cu drept de vot, cu excepția celor nominalizați la articolul 25 alineat (5), pot face parte din comitetele de inițiativă care promovează Inițiative cetățenești.
(3) Cetățenii cu drept de vot pot constitui comitete de inițiativă și pot acționa în următoarele direcții:
a) revizuirea Constituției;
b) demiterea Președintelui României;
c) dizolvarea Parlamentului;
d) aderarea sau retragerea la / din organizații de securitate colectivă sau comunități supranaționale;
e) promovarea de legi;
f) respingerea Hotărârilor Parlamentului.
g) respingerea legilor adoptate de Parlament;                                                                                    h) retragerea încrederii unui Ministru al Guvernului; 
i) respingerea actelor juridice încheiate de Guvern, acte care vizează bunuri proprietate publică;
j) demiterea Primarului sau a Guvernatorului Regiunii;
k) dizolvarea Consiliului Local sau Regional;
l) promovarea proiectelor de Hotărâri locale sau regionale;
m) respingerea Hotărârilor locale sau regionale;
n) respingerea Dispozițiilor Primarilor sau ale Guvernatorilor Regiunilor.

TITLUL III. Îndatoririle fundamentale.

CAPITOLUL I. Obligații.

Art. 48. Fidelitatea față de țară.

(1) Fidelitatea față de țară este sacră.
(2) Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

Art. 49. Apărarea țării

(1) Cetățenii au obligația să apere România.
(2) Condițiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
(3) Cetățenii pot fi încorporați în condițiile legii organice.

Art. 50. Contribuții financiare

(1) Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege.

TITLUL IV. Statul, regiunile şi comunitățile locale.
CAPITOLUL I. Relații între stat şi regiuni. Sarcini al statului și ale regiunilor.

Art. 51. Sarcini ale statului.

(1) Statul îndeplinește sarcinile care-i sunt atribuite prin Constituție și legi.

Art. 52. Sarcini ale regiunilor.

(1) Regiunile definesc sarcinile pe care le îndeplinesc în cadrul competențelor proprii.

Art. 53. Principii aplicabile la atribuirea şi îndeplinirea sarcinilor de stat.

(1) Statul nu-şi asumă decât sarcinile care depășesc posibilitățile regiunilor sau care necesită o reglementare uniformă.
(2) Orice colectivitate beneficiind de o prestație de stat preia costurile acestei prestații.
(3) Orice colectivitate care preia costurile unei prestații de stat se face responsabilă de această prestație.
(4) Prestațiile de bază trebuie să fie accesibile tuturor într-o măsură comparabilă.
(5) Sarcinile statului trebuie să fie îndeplinite, în mod rațional şi adecvat.

CAPITOLUL II. Colaborarea între stat şi regiuni.

Art. 54. Principii.

(1) Statul şi regiunile se ajută reciproc pentru îndeplinirea sarcinilor proprii şi colaborează între ele.
(2) Statul și regiunile își datorează respect şi asistență. Acestea își acordă reciproc întrajutorare administrativă şi judiciară.
(3) Neînțelegerile între regiuni sau între regiuni şi stat sunt, pe cât posibil, soluționate prin negociere sau mediere.                                                                                                                              (4) Autonomia regiunilor este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.                                                                                                                      (5)  Autonomia teritorială este interzisă.

Art. 55. Punerea în aplicare a dreptului național.

(1) Regiunile pun în aplicare dreptul național conform Constituției şi legii.
(2) Statul şi regiunile pot stabili obiective, pe care regiunile să le îndeplinească pe parcursul punerii în aplicare a legislației naționale; în acest scop, acestea implementează programe susținute financiar de stat.
(3) Statul permite regiunilor o libertate cât mai mare posibilă, ținând cont de particularitățile acestora.

Art. 56. Autonomia regiunilor.

(1) Statul respectă autonomia regiunilor.

(2) Statul conferă regiunilor suficiente responsabilități proprii şi respectă autonomia lor de organizare.

(3) Statul se asigură că regiunile dispun de mijloacele financiare necesare pentru îndeplinirea sarcinilor proprii.                                                                                                                               

(4) Autonomia regiunilor este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.

Art. 57. Convenții între regiuni.

(1) Regiunile pot încheia convenții între ele. Acestea trebuie să fie publice.
(2) Statul poate participa la acestea în limitele competențelor sale.
(3) Convențiile între regiuni nu trebuie să se opună legislației şi intereselor statului, nu trebuie să afecteze interesele altor regiuni.

Art. 58. Întâietatea şi respectarea dreptului național.

(1) Dreptul național are prioritate și autoritate asupra dreptului regional, care îi este contrar.
(2) Statul se asigură de respectarea dreptului național de către regiuni.

CAPITOLUL III. Comunitățile locale.

Art. 59. Autonomia locală.

(1) Comuna este unitatea administrativă de bază a administrației publice locale.           

(2) Autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.     

(3) Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competența și atribuțiile autorităților administrației publice locale, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei (orașului) sau regiunii, după caz.                   

(4) Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competența și atribuțiile autorităților administrației publice locale, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, sau regiunii, după caz.                   

(5) Autonomia locală este garantată, în limitele stabilite de dreptul național și regional.

(6) Actele autorităților administrației publice locale sunt izvoare de drept obligatorii numai în unitatea administrativ teritorială a organelor administrative care le-a adoptat.

(7) Condiția intrării în vigoare a actelor adoptate de către administrațiile locale o reprezintă publicarea acestor acte.

(8) Principiile și procedura de publicare a actelor normative se stabilesc prin lege.

(9) În limitele stabilite de lege, unitățile administrației publice locale au dreptul de a stabili nivelul impozitelor și taxelor locale.

(10) Unitățile administrației publice locale își îndeplinesc atribuțiile prin organele deliberative și executive.

(11) În relațiile dintre consiliul local și primar, consiliul regional și Guvernatorul regional, precum și între autoritățile administrației publice din comune (orașe), și autoritățile administrației publice de la nivel regional nu există raporturi de subordonare ci de colaborare.

(12) Organele deliberative sunt alese prin vot universal, direct, egal și secret. Principiile și procedura de prezentare a candidaților și de derulare a alegerilor, precum și condițiile de validare a alegerilor sunt prevăzute de lege.

(13) Principiile și procedura de alegere și revocare a organelor executive ale unităților administrației publice locale sunt prevăzute de lege.

(14) Organele deliberative stabilesc, în limitele prevăzute de lege, organizarea internă a unităților administrației publice locale.

(15) Statul ia în considerare eventualele consecințe ale activității sale pentru comunitățile locale.

(16) Statul ia în considerare situația particulară a regiunilor, a orașelor, a aglomerărilor urbane, a zonelor rurale.

(17) La solicitarea Președintelui, Parlamentul poate dizolva organul deliberativ al administrației publice locale, în situația în care acesta încalcă în mod flagrant Constituția sau legile.

Art. 60. Ordine constituțională

(1) Statul protejează ordinea constituțională.
(2) Statul intervine atunci când ordinea este tulburată sau amenințată într-o regiune, iar aceasta din urmă nu este în măsură să mențină această ordine.

Art. 61. Existența. Teritoriile regiunilor.

(1) Statul protejează regiunile, precum şi teritoriile acestora.
(2) Orice modificare a numărului de regiuni, a teritoriilor acestora, sau a legilor specifice care le guvernează, este supusă aprobării corpului electoral aparținător regiunilor vizate, Parlamentului și, în final, votului național.

TITLUL V. Competențe ale statului și ale regiunilor.
CAPITOLUL I Relații cu străinătatea.

Art. 62. Afaceri externe.

(1) Afacerile externe sunt apanajul statului.
(2) Statul se obligă să mențină independența şi prosperitatea României; el contribuie, în special, la ajutorarea păturilor sociale aflate în dificultate şi la lupta împotriva sărăciei, precum şi la promovarea respectării drepturilor omului, a democrației şi a conservării resurselor naturale.
(3) Statul ține cont de competențele regiunilor şi le protejează interesele.
(4) România întreține şi dezvoltă relații pașnice cu toate statele şi, în acest cadru, relații de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internațional.

CAPITOLUL II. Apărare națională, protecție civilă

Art. 63. Armata.

(1) Armata contribuie la prevenirea războiului şi menținerea păcii; ea asigură apărarea țării şi a populației acesteia. Totodată acordă sprijin autorităților civile atunci când aceasta din urmă trebuie să facă față unei grave amenințări la adresa siguranței interne sau în alte situații excepționale. Legea poate să prevadă şi alte sarcini.
(2) Armata este subordonată exclusiv voinței poporului pentru garantarea suveranității, a independenței şi a unității statului, a integrității teritoriale a țării şi a democrației constituționale.
(3) În condițiile legii şi ale tratatelor internaționale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară şi participă la acțiuni privind menținerea sau restabilirea păcii.
(4) Legislația militară, precum şi organizarea, instruirea şi echiparea armatei intră sub competenta statutului.
(5) Legislația privind protecția civilă este de competența statului; protecția civilă are ca responsabilitate protejarea persoanelor şi a bunurilor în caz de conflict armat.
(6) Statul legiferează cu privire la intervenția protecției civile în caz de catastrofă şi în situațiile de urgenta.
(7) Structura sistemului național de apărare, pregătirea populației, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
(8) Prevederile alineatelor (5) şi (6) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte componente ale forțelor armate stabilite potrivit legii.
(9) Organizarea de activități militare sau paramilitare în afara autorității statului este interzisă.
(10) Pe teritoriul României pot intra, staționa, desfășura operațiuni sau trece trupe străine numai în condițiile legii sau ale tratatelor internaționale la care România este parte.
Art. 64. Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
(1) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activitățile care privesc apărarea țării şi securitatea națională, participarea la menținerea securității internaționale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară, precum şi la acțiuni de menținere sau de restabilire a păcii.

CAPITOLUL III. Formarea, cercetarea şi cultură.

Art. 65. Spațiul național de formare

(1) În limita competențelor lor respective, statul şi regiunile veghează împreună la calitatea şi permeabilitatea spațiului național de formare.
(2) Statul și regiunile își coordonează eforturile şi asigură cooperarea lor prin intermediul organelor comune.
(3) Regiunile, în îndeplinirea sarcinilor proprii, se obligă ca filierele de formare generală şi căile de formare profesională să dispună de o recunoaștere socială echivalentă.

Art. 66. Educație publică.

(1) Educația publică este responsabilitatea regiunilor.
(2) Regiunile oferă un învățământ de bază suficient, deschis pentru toți copiii. Acest învățământ este obligatoriu şi se află sub conducerea sau supravegherea autorităților publice. Acesta este gratuit în școlile publice.
(3) Regiunile oferă o formare specială suficientă pentru copiii şi adolescenții handicapați, până cel târziu la împlinirea a celei de-a 20-a aniversări.
(4) În cazul în care eforturile de coordonare nu generează o armonizare a educației publice privind școlarizarea obligatorie, vârsta de intrare la școală, durata şi obiectivele nivelelor de învățământ şi trecerea de la unul la altul, precum și recunoașterea diplomelor, statul legiferează în măsura necesară.
(5) Statul reglementează începutul anului școlar.

Art. 67. Formare profesională.

(1) Statul legiferează cu privire la formarea profesională.
(2) Statul încurajează diversitatea şi permeabilitatea ofertei în acest domeniu.

Art. 68. Scoli înalte.

(1) Statul gestionează școlile politehnice. El poate crea, restabili sau gestiona şi alte scoli înalte şi alte instituții din sfera școlilor înalte.
(2) Statul susține școlile înalte regionale și poate vira contribuții spre alte instituții din sfera școlilor înalte recunoscute de stat.
(3) Statul şi regiunile veghează împreună la coordonarea şi garantarea asigurării calității în spațiul național al școlilor înalte. Astfel, iau în considerare autonomia școlilor înalte şi a diferitelor colective responsabile și veghează ca instituțiile care au sarcini de aceeași natură să beneficieze de un tratament egal.
(4) Statul şi regiunile deleagă anumite competențe organelor comune. Legea definește competențele care pot fi delegate acestor organe şi stabilește principiile aplicabile organizării şi procedurii în materie de coordonare.
(5) În cazul în care statul şi regiunile nu ating obiectivele comune prin eforturile lor de coordonare, statul legiferează cu privire la nivelurile de învățământ şi trecerea de la unul la celălalt, formarea continuă şi recunoașterea instituțiilor şi a diplomelor.
(6) Statul poate asocia sprijinul pentru școlile înalte principiilor de finanțare uniforme şi să le subordoneze repartizării sarcinilor între școlile înalte, în special în domeniile costisitoare.

Art. 69. Cercetare

(1) Statul încurajează cercetarea şi inovația.
(2) Statul poate subordona sprijinul cu precădere asigurării calității şi punerii în aplicare a măsurilor de coordonare.
(3) Statul poate gestiona, crea sau restabili centre de cercetare.

Art. 70. Formarea continuă

(1) Statul stabilește principiile aplicabile formării continue și încurajează formarea continuă.
(2) Legea stabilește domeniile şi criteriile.

Art. 71. Ajutoare pentru formare

(1) Statul poate acorda contribuții regiunilor pentru atribuirea de ajutoare pentru formare profesională destinate studenților din școlile înalte şi din alte instituții de învățământ superior. Totodată poate stabili măsuri de armonizare între regiuni în materie de ajutoare pentru formare, poate stabili principiile aplicabile atribuirii acestora.
(2) În completarea măsurilor regionale și respectând autonomia regională în materie de educație publică statul poate, pe de altă parte, să ia măsuri destinate să promoveze formarea.

Art. 72. Încurajarea copiilor şi tinerilor.

(1) În îndeplinirea atribuțiilor care le revin, statul şi regiunile țin cont de nevoile de dezvoltare şi de protecție a copiilor şi a tinerilor.
(2) În completarea măsurilor regionale, statul poate favoriza activitățile extrașcolare ale copiilor şi tinerilor.

Art. 73. Sport.

(1) Statul încurajează sportul, în special formarea sportivă.
(2) Statul gestionează o școală de sport.
(3) Statul poate legifera cu privire la practica sportivă de către copii şi tineri și poate declara obligativitatea disciplinei sportive în școli.

Art. 74. Cultură.

(1) Cultura este responsabilitatea regiunilor.
(2) Statul poate promova activitățile culturale ce prezintă un interes național, respectiv poate încuraja exprimarea artistică şi muzicală, în special prin promovarea formării.
(3) În îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, statul ține cont de diversitatea culturală şi lingvistică a țării.

Art. 75. Cinema.

(1) Statul poate promova producția cinematografică națională, precum şi cultura cinematografică.
(2) Totodată, statul, poate legifera cu privire la încurajarea unei oferte de filme diverse și de calitate.

Art. 76. Biserica şi statul.

(1) Reglementarea relațiilor între Biserică şi stat reprezintă responsabilitatea statului.
(2) În limita competențelor lor respective, statul şi regiunile pot lua măsuri corespunzătoare pentru menținerea păcii între membrii diverselor comunități religioase.

CAPITOLUL IV. Mediu înconjurător şi amenajare teritorială.

Art. 77. Dezvoltare durabilă.

(1) Statul şi regiunile veghează la stabilirea unui echilibru durabil între natură, în special capacitatea acesteia de regenerare şi utilizarea ei de om.

Art. 78. Protejarea mediului înconjurător.
(

1) Statul legiferează cu privire la protejarea omului şi a mediului său natural împotriva acțiunilor dăunătoare sau a poluării.
(2) Statul se asigură să prevină acțiuni dăunătoare mediului sau generatoare de poluare. Cheltuielile de prevenire şi reparație rămân în sarcina celor care le produc.
(3) Executarea dispozițiilor naționale implică şi regiunile, în măsura în care aceste acțiuni nu sunt rezervate statului prin lege.

Art. 79. Amenajarea teritorială.

(1) Statul stabilește principiile aplicabile amenajării teritoriale. Aceasta impune regiunilor o utilizare judicioasă şi atent măsurată a terenului şi o ocupare rațională a teritoriului.
(2) Statul încurajează şi coordonează eforturile regiunilor şi colaborează cu acestea.
(3) Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, statul şi regiunile iau în considerare imperativele privind amenajarea teritorială.

Art. 80. Cadastru.

(1) Măsurarea terenurilor este de competența statului.
(2) statului legiferează cu privire la măsurarea oficială.
(3) Statul legiferează cu privire la armonizarea informațiilor funciare.

Art. 81. Reședințe secundare.

(1) Reședințele secundare constituie maximum 20 % din parcul de locuințe, respectiv din suprafața brută a terenului locuibil a fiecărei entitățile administrativ teritoriale.
(2) Legea obligă entitățile administrativ teritoriale să publice anual planul lor cu privire la cotele reședințelor principale, precum şi stadiul detaliat privind executarea acestora.

Art. 82. Ape.

(1) În limita competențelor sale, statul prevede o utilizare rațională a resurselor de apă, protejarea acestora şi lupta împotriva acțiunilor dăunătoare acestora.
(2) Statul stabilește principiile aplicabile conservării şi punerii în valoare a resurselor de apă, utilizarea acesteia în scopul producerii de energie şi răcire, precum şi alte intervenții în ciclul hidrologic.
(3) Statul legiferează cu privire la protejarea apelor, menținerea debitelor apelor reziduale în mod corespunzător, amenajarea cursurilor de apă, siguranța barajelor, precum şi intervențiile de natură să influențeze precipitațiile.
(4) Regiunile dispun de resurse de apă. Pot percepe, în limitele prevăzute de legislația națională, o taxă pentru utilizarea acestora. Statul are dreptul să utilizeze aceste ape pentru companiile sale de transport, caz în care achită o taxă şi o despăgubire.
(5) Statul legiferează cu privire la drepturile referitoare la resursele de apă, care implică mai multe regiuni și stabilește utilizarea acestor resurse. Totodată statuează, în mod egal, cu privire la aceste drepturi.
(6) Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, statul ia în considerare interesele regiunilor de unde provine apa.

Art. 83. Păduri.

(1) Statul se asigură că pădurile pot îndeplini funcția lor de protecție, economică şi socială.
(2) Statul stabilește principiile aplicabile protecției pădurilor.
(3) Statul încurajează măsurile de conservare a pădurilor.
(4) Statul ia măsuri pentru ca suprafața împădurită a țări să fie cuprinsă într-un procent de minimum 35% din suprafața totală a teritoriului României.

Art. 84. Protejarea naturii şi patrimoniului.

(1) Protejarea naturii şi patrimoniului reprezintă competența regiunilor.
(2) Pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi revin, statul ia în considerare obiectivele privind protejarea naturii şi a patrimoniului. Acesta protejează peisajele, aspectul localităților, siturile istorice şi monumentele naturale şi culturale; totodată conservă integritatea acestora.
(3) Statul susține eforturile desfășurate cu scopul de a proteja natura şi patrimoniul şi de a obține sau de a salva, prin intermediul unui contract sau a unei exproprieri, obiectivele ce prezintă un interes național.
(4) Statul legiferează cu privire la protejarea faunei şi florei, precum şi cu privire la păstrarea mediului natural a acestora în diversitatea sa. Statul protejează speciile pe cale de dispariție.
(5) Mlaștinile şi locurile mlăștinoase de o frumusețe aparte care prezintă un interes național sunt protejate. Este interzisă amenajarea de instalații sau modificarea terenului în aceste locuri. Fac excepție amenajările care servesc la protejarea acestor zone și la continuarea exploatării lor în scopuri agricole.

Art. 85. Pescuit şi vânătoare.

(1) Statul stabilește principiile aplicabile practicării pescuitului şi vânătorii, în special conservarea diversității speciilor de pește, de mamifere sălbatice şi de păsări.

Art. 86. Protejarea animalelor.

(1) Statul legiferează cu privire la protejarea animalelor.
(2) În special reglementează:
a) deținerea animalelor şi felul de a le trata;
b) experimentele pe animale şi atingerile aduse integrității animalelor vii;
c) folosirea animalelor;
d) importul de animale şi de produse de origine animală;
e) comercializarea şi transportul de animale;
f) sacrificarea animalelor.
(3) Regiunile sunt obligate să impună respectarea legislației naționale în măsura în care această responsabilitate nu este rezervată statului prin lege.

CAPITOLUL V. Lucrări publice şi transporturi.

Art. 87. Lucrări publice.

(1) Statul poate, în interesul țării sau a unei părți importante a acesteia, să realizeze lucrări publice şi să exploateze lucrări publice sau să încurajeze realizarea acestora.

Art. 88. Circulație rutieră.

(1) Statul legiferează cu privire la circulația rutieră.
(2) Statul exercită o supraveghere crescută asupra drumurilor de importanță națională; statul poate determina drumurile de tranzit care trebuie să rămână deschise traficului rutier. Utilizarea drumurilor publice este scutită de taxe.

Art. 89. Drumuri naționale.

(1) Statul asigură crearea unei rețele de drumuri naționale şi veghează ca aceste drumuri să fie utilizabile.
(2) Statul construiește, întreține şi exploatează drumurile naționale. Tot el suportă costurile aferente acestora. Aceasta poate încredința aceste atribuții, parțial sau total, regiunilor, organismelor publice, private sau mixte.

Art. 90. Redevențe pentru circulația privind traficul greu.

(1) Statul poate percepe pentru circulația privind traficul greu o redevență proporțională prestațiilor sau consumului, dacă acest trafic cauzează comunității costuri neacoperite de alte prestații sau redevențe.
(2) Produsul net al redevenței servește la acoperirea cheltuielilor legate de circulația rutieră.
(3) Regiunile primesc o parte a produsului net al acestei redevențe.

Art. 91. Impozitul pentru consumul de carburanți şi alte redevențe privind circulația.

(1) Statul poate percepe un impozit pentru consumul de carburanți.
(2) Totodată statul percepe o redevență pentru utilizarea drumurilor naționale pentru vehiculele motorizate şi remorcile acestora care nu sunt supuse redevenței privind circulația traficului greu.
(3) Statul alocă jumătate din produsul net din impozitul pentru consumul de carburanți, cu excepția carburanților de aviație și marină, şi produsul net al redevenței pentru utilizarea drumurilor naționale finanțării următoarelor sarcini şi cheltuieli, care sunt strâns legate de circulația rutieră:
a) construirea, întreținerea şi exploatarea drumurilor naționale;
b) măsuri destinate promovării traficului combinat şi transportului de vehicule rutiere însoțite;
c) măsuri destinate ameliorării infrastructurilor de transport în orașe și aglomerări urbane;
d) contribuții destinate drumurilor principale; contribuții pentru realizarea lucrărilor de protecție împotriva dezastrelor cauzate de elementele
e) naturale şi pentru măsurile de protecție a mediului şi a peisajului pe care circulația rutieră le impune; participarea generală a regiunilor la finanțarea
f) drumurilor deschise circulației vehiculelor cu motor;

Art. 92. Impozitul pentru consumul de carburanți şi alte redevențe privind aviația.

(1) Statul alocă jumătate din produsul net din impozitul pentru consumul de carburanți de aviație finanțării următoarelor sarcini şi cheltuieli, care sunt strict legate de traficul aerian:
a) contribuții pentru măsurile de protecție a mediului, pe care traficul aerian le impune;
b) contribuții pentru măsuri de siguranță destinate protejării traficului aerian împotriva infracțiunilor, mai ales împotriva atentatelor teroriste şi a deturnărilor de avioane, atâta timp cât acestea nu revin autorităților publice;
c) contribuții pentru măsuri privind promovarea unui nivel ridicat de siguranță tehnică în traficul aerian.

Art. 93. Impozitul pentru consumul de carburanți şi alte redevențe privind marina.

(1) Statul alocă jumătate din produsul net din impozitul pentru consumul de carburanți de marină finanțării următoarelor sarcini şi cheltuieli, care sunt strict legate de traficul naval:
a) contribuții pentru măsurile de protecție a mediului, pe care traficul naval le impune;
b) contribuții pentru măsuri de siguranță destinate protejării traficului naval împotriva infracțiunilor, atâta timp cât acestea nu revin autorităților publice;
c) contribuții pentru măsuri privind promovarea unui nivel ridicat de siguranță tehnică în traficul naval.
(2) Dacă sumele colectate nu sunt suficiente pentru finanțarea sarcinilor şi cheltuielilor legate de circulația rutieră, aeriană și navală statul percepe pentru carburanții în cauză un supliment la impozitul pentru consum.

Art. 94 Transporturi.

(1) Legislația privind transportul feroviar, telefericele, navigația, aviația şi navigația în spațiu este de competența statului.

Art. 95. Drumuri şi poteci turistice.

(1) Statul stabilește principiile aplicabile rețelelor de drumuri şi poteci turistice.
(2) Statul poate sprijini şi coordona măsurile regiunilor privind amenajarea şi întreținerea acestor rețelelor de drumuri şi poteci turistice.
(3) Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, ia în considerare rețelele de drumuri şi poteci turistice şi înlocuiește drumurile şi potecile pe care trebuie să le elimine.

CAPITOLUL VI. Energie şi comunicații.

Art. 96. Politică energetică.

(1) În limitele competențelor lor respective, statul şi regiunile se angajează să promoveze o aprovizionare energetică suficientă, diversificată, sigură, optimă din punct de vedere economic, şi care să respecte mediul înconjurător, precum şi un consum economic şi rațional de energie.
(2) Statul stabilește principiile aplicabile utilizării de energii indigene şi regenerabile, precum şi cele ale utilizării eficiente şi raționale a energiei.
(3) Statul legiferează cu privire la consumul de energie al instalațiilor, vehiculelor şi aparatelor. Acesta favorizează dezvoltarea tehnicilor energetice, în special în domeniile economiilor de energie şi a energiilor regenerabile.
(4) Măsurile privind consumul de energie în clădiri sunt, mai întâi de toate, responsabilitatea regiunilor.
(5) În politica sa energetică, statul ia în considerare eforturile regiunilor, localităților şi a mediilor economice; totodată ia în considerare realitățile fiecărei Regiuni şi limitele a ceea ce este suportabil din punct de vedere economic.

Art. 97. Energie nucleară.

(1) Legislația privind energia nucleară este de competența statului.

Art. 98. Transport de energie.

(1) Statul legiferează cu privire la transportul şi furnizarea de electricitate.
(2) Legislația privind instalațiile de transport prin conducte a combustibilului sau a carburanților lichizi sau gazoși este de competența statului.

Art. 99. Servicii poștale şi de telecomunicații.

(1) Serviciile poștale şi de telecomunicații sunt de competența statului.
(2) Statul veghează ca un serviciu universal suficient în materie de servicii poștale şi telecomunicații să fie asigurat la un preț rezonabil în toate regiunile țării. Tarifele sunt stabilite în conformitate cu principii uniforme.

Art. 100. Radio şi televiziune.

(1) Legislația cu privire la radio şi televiziune, precum şi celelalte forme de difuzare a producțiilor și a informațiilor referitoare la telecomunicațiile publice sunt de competența statului.
(2) Radio-ul şi televiziunea contribuie la formarea şi dezvoltarea culturală, la libera formare a opiniei şi la divertisment. Acestea iau în considerare particularitățile țării şi necesitățile regiunilor. Totodată prezintă evenimentele cu exactitate şi reflectă, în mod echitabil, diversitatea opiniilor.
(3) Independența radio-ului şi televiziunii, precum şi autonomia privind elaborarea programelor, sunt garantate.
(4) Situația şi rolul celorlalte mijloace media, în special a presei, trebuie luate în considerare.
(5) Reclamațiile referitoare la programe pot fi supuse unei autorități independente.

CAPITOLUL VII. Economie.

Art. 101. Principii de ordin economic.

(1) Statul respectă principiul libertății economice.
(2) Statul veghează la protejarea intereselor economiei naționale şi contribuie, împreună cu sectorul privat al economiei, la prosperitatea şi siguranța economică a populației.
(3) În limitele atribuțiilor lor, statul și regiunile asigură crearea unui mediu favorabil sectorului privat.
(4) Derogările de la principiul de libertate economică, în special măsurile ce amenință concurența, nu sunt admise decât dacă sunt prevăzute de Constituție.

Art. 102. Activitate economică lucrativă privată.

(1) Statul legiferează cu privire la exercitarea activităților economice lucrative private.
(2) Statul asigură crearea unui spațiu economic național unic.

Art.103. Politică în materie de concurență.

(1) Statul legiferează în scopul de a lupta împotriva consecințelor sociale şi economice dăunătoare a cartelelor şi a altor forme de limitare a concurenței.
(2) Statul ia măsuri:
a) cu scopul de a împiedica stabilirea de prețuri abuzive de către societăți sau organizații de drept privat sau de drept public prin ocuparea unei poziții dominante pe piață;
b) cu scopul de a lupta împotriva concurenței neloiale.

Art.104. Economia națională.

(1) Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă şi concurență.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;
b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară şi valutară;
c) stimularea cercetării științifice şi tehnologice naționale, a artei şi protecția dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menținerea echilibrului ecologic;
f) dezvoltarea industriei autohtone și a agriculturii ecologice;
g) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții;
h) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanță cu obiectivele Uniunii Europene.

Art. 105. Protecția consumatorilor.

(1) Statul ia măsuri pentru protejarea consumatorilor.
(2) Statul legiferează cu privire la căile de atac disponibile pentru organizațiile de consumatori. În domeniul legislației privind concurența neloială, aceste organizații beneficiază de aceleași drepturi ca şi asociațiile profesionale şi economice.
(3) Statul prevede o procedură de conciliere sau o procedură judiciară simplă şi rapidă pentru litigiile a căror valoare litigioasă nu depășește o sumă determinată. Parlamentul stabilește această sumă.

Art. 106. Bănci şi asigurări.

(1) Statul legiferează cu privire la bănci şi burse.
(2) Statul legiferează cu privire la serviciile financiare din alte domenii.
(3) Statul legiferează cu privire la asigurările private.

Art. 107. Politică monetară.

(1) Moneda este de competența statului; dreptul de a bate monedă şi cel de a emite bancnote aparține exclusiv statului.
(2) În calitatea sa de bancă centrală independentă, Banca Națională a României duce o politică monetară care servește intereselor generale ale țării; ea este administrată cu sprijinul şi sub supravegherea statului.
(3) Banca națională constituie, din veniturile sale, rezerve monetare suficiente, dintre care o parte trebuie să fie în aur.
(4) Banca națională virează cel puțin două treimi din beneficiul ei net regiunilor.

Art. 108. Politică conjuncturală.

(1) Statul ia măsuri cu scopul de a asigura o evoluție constantă a conjuncturii şi, în special, cu scopul de a preveni şi combate șomajul şi inflația.
(2) Statul ia în considerare dezvoltarea economică proprie fiecărei regiuni și colaborează cu regiunile și mediile economice.
(3) În domeniile creditului şi al operațiunilor valutare, de comerț exterior şi finanțe publice, Banca Națională poate, la nevoie, deroga de la principiul libertății economice.
(4) Statul, regiunile şi entitățile administrativ teritoriale stabilesc politica lor bugetară, luând în considerare situația conjuncturală.
(5) Cu scopul de a stabiliza conjunctura, statul poate, temporar, să perceapă suplimente sau să acorde reduceri a impozitelor şi taxelor ce reies din dreptul național. Fondurile colectate trebuie înghețate; atunci când măsura este ridicată, impozitele şi taxele directe sunt rambursate individual, iar impozitele şi taxele indirecte sunt afectate acordării de reduceri sau creării de locuri de muncă.
(6) Statul poate obliga societățile să creeze rezerve de criză; în acest scop, ea oferă scutiri fiscale, respectiv poate obliga regiunile să ofere şi ele la rândul lor aceste scutiri. Atunci când rezervele sunt eliberate, societățile pot decide în mod liber asupra locurilor de muncă în limita afectărilor prevăzute de lege.

Art. 109. Politică economică externă.

(1) Statul veghează la protejarea intereselor economiei naționale în străinătate.
(2) În cazuri speciale, statul poate lua măsuri cu scopul de a proteja economia națională. Totodată poate, dacă este necesar, deroga de la principiul libertății economice.

Art. 110. Aprovizionarea țării.

(1) Statul asigură aprovizionarea țării cu bunuri şi servicii de primă necesitate, pentru a putea face față amenințării unui război, unei alte manifestații de forță sau unei grave penurii pe care economia nu este în măsură să le remedieze prin mijloace proprii. Acesta ia măsurile preventive.
(2) Statul poate, dacă este necesar, deroga de la principiul libertății economice.

Art. 111. Politică structurală.

(1) Statul poate sprijini regiunile în pericol economic pentru a asigura subzistența lor.
(2) Statul poate sprijini, dacă consideră necesar, sectoare economice şi profesii.
(3) Statul poate, dacă este necesar, deroga de la principiul libertății economice.

Art. 112. Agricultură.

(1) Statul se asigură că agricultura, printr-o producție îndeplinind simultan exigențele dezvoltării durabile şi cele ale pieței, contribuie, în mod substanțial la:
a) siguranța aprovizionării populației;
b) conservarea resurselor naturale şi menținerea spațiului rural;
c) ocuparea descentralizată a teritoriului.
(2) În completarea măsurilor de întrajutorare care pot fi solicitate, în mod rezonabil, de agricultori şi derogând, dacă este necesar, de la principiul libertății economice, statul încurajează exploatările țărănești care cultivă solul.
(3) Statul elaborează măsurile astfel încât agricultura să răspundă multiplelor sale funcții. Competențele şi obligațiile sale sunt în special următoarele:
a) statul completează venitul agricol prin plăți directe cu scopul de a remunera în mod echitabil prestațiile acordate, cu condiția ca exploatatorul să certifice faptul că îndeplinește cerințele privind caracterul ecologic;
b) statul încurajează, prin intermediul măsurilor stimulatorii economice, formele de exploatare care funcționează mai ales în acord cu natura şi respectă mediul înconjurător şi animalele;
c) statul adoptă legi cu privire la declarația de proveniență, de calitate, a metodelor de producție şi procedeelor de transformare a produselor alimentare;
d) statul protejează mediul împotriva daunelor privind utilizarea abuzivă a îngrășămintelor, produselor chimice şi a altor materiale auxiliare;
e) statul poate încuraja cercetarea, extinderea şi formarea agricolă, respectiv poate acorda ajutoare pentru investiții;
f) statul poate adopta legi cu privire la consolidarea proprietății funciare rurale.
(4) Statul acordă în acest sens credite agricole cu alocare specială din resursele sale.

Art. 113. Alcool.

(1) Legislația privind fabricarea, importul, rectificarea şi vânzarea de alcool obținut prin distilare este de competența statului. Aceasta ia în considerare mai ales efectele nocive ale consumului de alcool.

Art. 114. Jocuri de noroc.

(1) Statul legiferează cu privire la jocurile de noroc ținând cont de interesele regiunilor.
(2) Statul trebuie să acorde o concesiune pentru a deschide şi a exploata un cazinou. Atunci când această concesiune este acordată, statul ia în considerare realitățile regionale.
(3) Statul percepe pentru veniturile realizate din exploatarea jocurilor de noroc un impozit care nu trebuie să depășească 80 % din produsul brut al jocurilor de noroc. Acest impozit este alocat asigurării de limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate.
(4) Autorizarea şi supravegherea următoarelor jocuri de noroc este de competența regiunilor:
a) jocurile la care pot participa un număr nelimitat de persoane din mai multe locuri și a cărui rezultat este determinat de o tragere la sorți obișnuită sau de un procedeu analog, cu excepția sistemelor de jack pot a caselor de jocuri;
b) pariurile sportive;
c) jocuri de îndemânare.
(5) Alin. 2 şi 3 se aplică și jocurilor de noroc operate printr-o rețea de comunicare electronică.
(6) Statul şi regiunile iau în considerare pericolele inerente jocurilor de noroc. Drept pentru care adoptă dispozițiile legislative şi măsurile de supraveghere adecvate pentru a asigura o protecție adaptată particularităților jocurilor, precum şi locului şi modului de operare a ofertei.
(7) Regiunile se asigură că beneficiile nete din jocurile vizate la alin. 3, lit. a şi b, sunt integral alocate în scopuri cu utilitate publică, mai ales în domeniul cultural, social şi sportiv.
(8) Statul şi regiunile își coordonează eforturile pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin. Legea instituie în acest sens un organ comun format în mod egal din membrii autorităților de execuție a statului şi membrii autorităților de execuție a regiunilor.

Art. 115. Arme şi material de război.

(1) Statul legiferează pentru a lupta împotriva folosirii abuzive a armelor, a accesoriilor acestora şi a munițiilor.
(2) Aceasta adoptă legi privind fabricarea, achiziția, distribuirea, importul, exportul şi tranzitul materialului de război.

CAPITOLUL VIII. Locuință, loc de muncă, securitate socială şi sănătate.

Art. 116. Încurajarea construirii de locuințe şi accesul la împroprietărire.

(1) Statul încurajează construirea de locuințe, precum şi achiziția de apartamente şi case familiale pentru uzul personal al persoanelor particulare, respectiv încurajează activitățile constructorilor şi organizațiilor care se ocupă de construirea locuințelor de utilitate publică.
(2) Statul încurajează mai ales achiziția şi amenajarea terenurilor pentru construirea de locuințe, raționalizarea construcției, scăderea costului acesteia, precum şi scăderea costurilor de locuit.
(3) Statul legiferează cu privire la amenajarea terenurilor pentru construirea de locuințe şi raționalizarea construcțiilor.
(4) Statul ia în considerare interesele familiilor şi persoanelor în vârstă, a persoanelor cu handicap sau a celor aflate în nevoie.

Art. 117. Contract de închiriere.

(1) Statul legiferează pentru a lupta împotriva abuzurilor în materie de contracte de închiriere, în special privind chiriile abuzive, precum şi cu privire la anularea evacuărilor abuzive şi prelungirea contractului de închiriere pentru o perioadă determinată.
(2) Statul legiferează cu privire la caracterul obligatoriu general al contractelor-cadru de închiriere. Pentru a putea fi declarate ca având caracter obligatoriu general, aceste contracte trebuie să țină cont de interesele legitime ale minorităților şi de particularitățile regionale și să respecte principiul egalității în fața legii.

Art. 118. Locuri de muncă.

(1) Statul legiferează cu privire la:
a) protecția angajaților;
b) relațiile între angajatori şi angajați, în special cu privire la reglementarea în comun a chestiunilor care implică deopotrivă compania şi domeniul profesional;
c) extinderea domeniului de aplicare a convențiilor colective de muncă.
(2) Domeniul de aplicare a unei convenții colective de muncă nu poate fi extins decât dacă această convenție ia în considerare, în mod echitabil, interesele legitime ale minorităților şi particularitățile regionale, şi respectă principiul egalității în fața legii şi libertatea sindicală.
(3) Zilele declarate sărbători naționale, conform legii, sunt asociate duminicilor din punct de vedere a dreptului muncii; acestea sunt remunerate.

Art. 119. Pensia de limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate.

(1) Statul ia măsuri pentru a asigura o pensie de limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate suficientă. Această pensie se bazează pe cei trei piloni care sunt asigurarea națională de limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate, pensia profesională şi pensia individuală.
(2) Statul se asigură că asigurarea națională de limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate, precum şi pensia profesională pot îndeplini funcția lor în manieră durabilă.
(3) Statul poate obliga regiunile să acorde scutiri fiscale instituțiilor care se ocupă cu asigurarea națională de limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate sau cu pensia profesională, precum şi scutiri fiscale asiguraților şi angajatorilor acestora pentru cotizațiile vărsate şi sumele care fac obiectul unui drept de expectativă.
(4) În colaborare cu regiunile, statul încurajează pensia individuală, în special prin măsuri fiscale şi printr-o politică ce facilitează accesul la împroprietărire.

Art. 120. Asigurarea de limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate

(1) Statul legiferează cu privire la asigurarea de limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate.
(2) Pentru aceasta, ea respectă următoarele principii:
a) asigurarea este obligatorie și conferă prestații în numerar şi în natură;
b) pensiile trebuie să acopere necesitățile esențiale în mod corespunzător;
c) pensia maximă nu poate depăși de 4 ori valoarea pensiei minime;
d) pensiile sunt ajustate cel puțin în funcție de inflație.
(3) Asigurarea este finanțată:
a) prin cotizațiile asiguraților; atunci când asiguratul este salariat, angajatorul suportă jumătate din valoarea contribuției;
b) prin prestații de la stat.
(4) Prestațiile de la stat nu depășesc jumătate din cheltuieli.
(5) Prestațiile de la stat sunt finanțate cu precădere din produsul net realizat din impozitul pe tutun, băuturi distilate şi din impozitul pe venituri din jocuri de noroc.

Art. 121. Prestații complementare.

(1) Statul şi regiunile alocă prestații complementare dacă asigurarea de limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate nu acoperă necesitățile de bază
(2) Legea fixează valoarea prestațiilor complementare şi definește sarcinile şi competențele statului şi ale regiunilor.

Art. 122. Încurajarea integrării persoanelor invalide.

(1) Statul încurajează integrarea persoanelor invalide prin prestații în numerar şi în natură. În acest scop, aceasta poate utiliza resursele financiare ale asigurării de invaliditate.
(2) Regiunile încurajează integrarea persoanelor invalide, mai ales prin contribuții destinate construirii şi funcționării de instituții care au ca scop oferirea unei locuințe şi a unui loc de muncă pentru aceștia.
(3) Legea stabilește obiectivele, principiile şi criteriile de integrare a persoanelor invalide.

Art. 123. Ajutor pentru persoanele în vârstă şi cele cu handicap.

(1) Regiunile asigură ajutor şi îngrijiri medicale la domiciliu pentru persoanele în vârstă şi cele cu handicap.
(2) Statul sprijină eforturile desfășurate la scară națională în favoarea persoanelor în vârstă şi a celor cu handicap. În acest scop, aceasta poate utiliza resursele financiare ale asigurării de limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate.

Art. 124. Pensia profesională.

(1) Statul adoptă legi cu privire la pensia profesională.
(2) Astfel, aceasta respectă următoarele principii:
a) pensia profesională combinată cu asigurarea de limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate permite asiguratului menținerea, în manieră apropriată, a nivelului său de trai anterior;
b) pensia profesională este obligatorie pentru salariați; legea poate să prevadă excepții;
c) angajatorul trebuie să-şi asigure salariații pe lângă o instituție de pensii; la nevoie, statul îi poate oferi posibilitatea asigurării salariaților la o instituție de pensii națională;
d) persoanele care exercită o activitate independentă se pot asigura la o instituție care se ocupă de pensii cu titlu facultativ;
e) Statul poate declara obligativitatea pensiei pentru anumite categorii de persoane care exercită o activitate independentă, la modul general sau pentru a acoperi riscurile particulare.
(3) Pensia este finanțată din cotizațiile asiguraților; atunci când asiguratul este salariat, angajatorul preia costurile a jumătate din valoarea contribuției.
(4) Instituțiile care se ocupă de pensie trebuie să îndeplinească cerințele minime stabilite de legislația națională; pentru a soluționa probleme particulare, statul poate să prevadă măsuri aplicabile la nivel național.

Art. 125. Asigurarea de șomaj.

(1) Statul legiferează cu privire la asigurarea de șomaj.
(2) Astfel, aceasta respectă următoarele principii:
a) asigurarea garantează o compensație adecvată în caz de pierdere a venitului și susține măsurile destinate prevenirii şi combaterii șomajului;
b) afilierea este obligatorie pentru salariați; legea poate să prevadă excepții;
c) persoanele care exercită o activitate independentă se pot asigura cu titlu facultativ.
(3) Asigurarea de șomaj este finanțată din cotizațiile asiguraților; când asiguratul este salariat, angajatorul preia costurile a jumătate din valoarea contribuției.
(4) Statul şi regiunile acordă ajutoare financiare în circumstanțe excepționale.
(5) Statul poate adopta dispoziții cu privire la ajutorul social pentru șomeri.

Art. 126. Asistența persoanelor aflate în dificultate.

(1) Persoanele aflate în dificultate sunt asistate de regiunea de domiciliu. Statul reglementează excepțiile şi competențele.

Art. 127. Alocații familiale şi asigurarea de maternitate.

(1) În îndeplinirea sarcinilor ce îi revin, statul ia în considerare nevoile familiei. Acesta poate sprijini măsurile destinate să protejeze familia.
(2) Statul poate legifera cu privire la alocațiile familiale, respectiv poate gestiona o casă națională de compensare în materie de alocații familiale.
(3) Statul instituie o asigurare de maternitate. De asemenea, acesta, poate supune obligativității de a cotiza persoanele care nu pot beneficia de prestații de asigurări.
(4) Statul poate declara obligatorie afilierea la o casă de compensare familială şi asigurarea de maternitate, în mod general sau pentru anumite categorii de persoane, și poate legifera ca prestațiile sale să depindă de o contribuție echitabilă a regiunilor.

Art. 128. Asigurare de boală şi asigurarea de accidente.

(1) Statul legiferează cu privire la asigurarea de boală şi cea de accidente.
(2) Statul poate declara obligatorii asigurările de boală şi de accidente, în mod general sau pentru anumite categorii de persoane.

Art. 129. Protecția sănătății.

(1) În limitele competențelor sale, statul ia măsuri pentru a proteja sănătatea.
(2) Statul legiferează cu privire la:
a) utilizarea produselor alimentare, precum şi a agenților terapeutici, a stupefiantelor, a organismelor, a produselor chimice şi a obiectelor care pot reprezenta un pericol pentru sănătate;
b) lupta împotriva bolilor transmisibile, a bolilor foarte răspândite şi a bolilor foarte periculoase, proprii omului şi animalelor;
c) protejarea împotriva radiaților ionizante.

Art. 130. Medicina complementară.

(1) Statul şi regiunile prevăd, în limitele atribuțiilor ce le revin, luarea în considerare a medicinei complementare.

Art. 131. Cercetare pe ființa umană.

(1) Statul adoptă legi cu privire la cercetarea pe ființa umană, în măsura în care protejarea demnității umane şi a personalității impun acest aspect. Astfel, statul asigură libertatea de cercetare şi ia în considerare importanța cercetării pentru sănătate şi societate.
(2) Statul respectă următoarele principii, în materie de cercetare biologică şi medicală ce implică persoane:
a) un proiect de cercetare nu poate fi realizat decât dacă persoana care participă la acesta sau persoana desemnată prin lege şi-a dat consimțământul în urma informării prealabile; legea poate să prevadă excepții; un refuz este posibil în orice caz;
b) riscurile şi constrângerile suportate de persoanele care participă la un proiect de cercetare nu trebuie să fie disproporționate în raport cu utilitatea proiectului;
c) un proiect de cercetare nu poate fi realizat pe persoane fără discernământ, decât dacă astfel de rezultate echivalente nu pot fi obținute de la persoanele cu discernământ; atunci când proiectul de cercetare nu permite oferirea unui beneficiu direct pentru persoanele fără discernământ, riscurile şi constrângerile trebuie să fie minime;
d) printr-o expertiză independentă a proiectului de cercetare trebuie să fi stabilit că protecția persoanelor participante la acest proiect este garantată.

Art. 132. Procreare asistată medical şi inginerie genetică în sfera umanului.

(1) Ființa umană trebuie să fie protejată împotriva abuzurilor în materie de procreare asistată medical şi inginerie genetică.
(2) Statul legiferează cu privire la utilizarea patrimoniului germinal şi genetic uman. Astfel, acesta veghează la protejarea demnității umane, a personalității şi a familiei și respectă cu precădere următoarele principii:
a) orice formă de clonare şi orice intervenţie asupra patrimoniului genetic de gameți şi embrioni umani sunt interzise;
b) moștenirea genetică şi germinală neumană nu poate fi transferată patrimoniului germinal uman și nici nu poate fi fuzionată cu acesta;
c) utilizarea unor metode de procreare asistată medical nu este autorizată decât atunci când sterilitatea sau pericolul transmiterii unei boli grave nu pot fi îndepărtate în alt mod, şi nu pentru a dezvolta la copii anumite calități sau pentru a face cercetare; fecundarea de ovule umane în afara corpului femeii nu este permisă decât în condițiile prevăzute de lege; totodată nu pot fi dezvoltate în afara corpului femei până la stadiul de embrioni decât numărul de ovule umane care pot fi reimplantate imediat;
d) donarea de embrioni şi orice formă de maternitate surogat sunt interzise;
e) nu se poate face comerț cu materialul germinal uman şi nici cu produsele rezultate din embrioni;
f) moștenirea genetică a unei persoane nu poate fi analizată, înregistrată şi comunicată decât cu acordul acesteia sau în virtutea unei legi;
g) orice persoană are acces la datele referitoare la genealogia sa.

Art. 133. Medicina transplantului.

(1) Statul adoptă dispoziții în domeniul transplantelor de organe, de țesuturi şi de celule. În acest mod asigură protejarea demnității umane, a personalității şi a sănătății.
(2) Statul asigură o repartizare echitabilă a organelor.
(3) Donarea de organe, de țesuturi şi de celule umane este gratuită. Comerțul cu organe umane este interzis.

Art. 134. Inginerie genetică în sfera neumană.

(1) Ființa umană şi mediul înconjurător trebuie să fie protejate împotriva abuzurilor în materie de inginerie genetică.
(2) Statul legiferează cu privire la utilizarea patrimoniului germinal şi genetic al animalelor, plantelor şi a altor organisme. Prin aceasta statul respectă integritatea organismelor vii şi siguranța ființei umane, a animalelor şi a mediului înconjurător, respectiv protejează diversitatea genetică a speciilor animale şi vegetale.

CAPITOLUL IX. Regimul de ședere şi stabilirea cetățenilor străini.

Art. 135. Regimul de ședere şi stabilirea cetățenilor străini.

(1) Legislația privind intrarea în România, ieșirea, șederea şi stabilirea cetățenilor străini, precum şi acordarea azilului sunt de competența statului.
(2) Cetățenii străini care reprezintă o amenințare pentru siguranța țării pot fi expulzați din România.
(3) Sunt privați de titlul de ședere, indiferent de statutul lor, respectiv de toate drepturile de ședere în România:
a) cei care au fost condamnați printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru crimă, viol, sau oricare altă infracțiune sexuală gravă, pentru un act de violență de altă natură, cum ar fi cel de jaf armat, trafic de persoane, de droguri sau efracție;
b) cei care au încasat, în mod abuziv, prestațiile privind asigurările sociale sau cele de ajutor social.
(4) Legislatorul precizează faptele care constituie infracțiuni vizate la alin. 3. Acesta poate adăuga şi alte fapte constitutive.
(5) Cetățenii străini care, în baza alin. 3 şi 4, sunt deposedați de titlul de ședere, precum şi de toate drepturile de ședere în România, trebuie să fie expulzați din țară de autoritățile competente și să li se aplice o interdicție de a intra pe acest teritoriu, care poate fi între 5 și 15 ani. În caz de recidivă, interdicția de a intra pe teritoriul României va fi stabilită la 20 de ani.
(6) Cetățenii străini care încalcă interdicția de a intra pe teritoriul României sau cei care intră ilegal, sub orice formă, sunt sancționați conform legii. Legislatorul stabilește dispozițiile corespunzătoare.

CAPITOLUL X. Dreptul civil, dreptul penal, metrologia.

Art. 136. Dreptul civil.

(1) Legislația în materie de drept civil şi procedură civilă este de competența statului.

Art. 137. Dreptul penal.

(1) Legislația în materie de drept penal şi procedură penală este de competența statului.
(2) Organizarea şi administrarea judiciară, precum şi executarea pedepselor şi a măsurilor în materie de drept penal, sunt de competența statului.
(3) Statul legiferează în ceea ce privește executarea pedepselor şi a măsurilor. Deopotrivă poate acorda regiunilor contribuții pentru:
a) crearea unor Instituții;
b) sprijinirea Instituțiilor unde sunt implementate măsurile educative pentru copii, adolescenți sau tineri adulți.

Art. 138. Delicvența sexuală și violența.

(1) În cazul în care un delincvent sexual sau violent este descris ca fiind extrem de periculos și neamendabil pe durata expertizelor necesare judecății, trebuie închis pe viață, datorită riscului crescut de recidivă. Orice eliberare anticipată este exclusă.
(2) O nouă expertiză se efectuează doar dacă noi dovezi științifice permit stabilirea faptului că delincventul poate fi amendat, respectiv că acesta nu mai reprezintă un pericol pentru comunitate. Autoritatea care decide suspendarea închiderii, având în vedere aceste expertize, este responsabilă în caz de recidivă
(3) Orice expertiză privind delincventul este determinată de cel puțin doi experți independenți, care iau în considerare toții factorii relevanți.

Art. 139. Imprescriptibilitatea urmăririi penale şi a pedepsirii aferente pentru autorii faptelor de ordin sexual sau pornografic asupra copiilor minori.

(1) Urmărirea penală şi sancționarea pentru o faptă pasibilă de pedeapsă de ordin sexual sau pornografic asupra unui copil minor sunt imprescriptibile.

Art. 140. Ajutorul acordat victimelor.

(1) Statul şi regiunile se asigură că victimele unei infracțiuni, a căror integritate este afectată din punct de vedere fizic, psihic sau sexual beneficiază de un ajutor și primesc o indemnizație corectă, dacă acestea se confruntă cu dificultăți materiale din cauza infracțiunii.

Art. 141. Metrologie.

(1) Legislația privind metrologia depinde de jurisdicția statului.

CAPITOLUL XI. Sistemul financiar.

Art. 142. Principii.

(1) Statul menține un echilibru cu privire la cheltuielile şi veniturile sale.
(2) Plafonul cheltuielilor totale care urmează a fi aprobate în buget este stabilit în funcție de veniturile estimate, având în vedere situația conjuncturală.
(3) Doar anumite necesități financiare excepționale pot justifica o creștere apropriată a plafonului de cheltuieli. Parlamentul decide o astfel de creștere.
(4) În cazul în care cheltuielile totale din contul de stat depășesc plafonul stabilit cheltuielile suplimentare vor fi compensate în anii următori.
(5) Formarea, administrarea, întrebuințarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale şi ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.
(6) Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condițiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaște circulația şi înlocuirea monedei naționale cu aceea a Uniunii Europene.

Art. 143. Principii care reglementează impozitarea.

(1) Principiile generale care reglementează sistemul fiscal, mai ales calitatea de contribuabil, obiectul impozitului şi metoda de calcul, sunt definite prin lege.
(2) În măsura în care natura impozitului permite acest lucru, principiile universalității, a tratamentului egal şi a capacității economice trebuie, în mod special, să fie respectate.
(3) Dubla impozitare de către Regiuni este interzisă. Statul ia măsurile necesare.

Art. 144. Impozite directe.

(1) Statul poate să perceapă impozite directe:
a) cu o cotă maximă de 10 % pe veniturile persoanelor fizice;
b) cu o cotă maximă de 10 % pe profitul net realizat de persoanele juridice;
(2) La stabilirea tarifelor, statul ia în considerare valoarea constituită prin impozite directe de Regiuni şi entități administrativ teritoriale.
(3) Efectele progresiei la rece (efectul multiplicator al inflației) asupra veniturilor persoanelor fizice sunt compensate periodic.
(4) Entitățile administrativ – teritoriale realizează impozitarea şi colectarea. Cel puțin 17 % din produsul brut impozitat le este atribuit. Această parte poate fi redusă până la 15 %, în măsura în care efectele de egalizare financiară o impun.

Art. 145. Armonizare fiscală.

(1) Statul stabilește principiile de armonizare a impozitelor directe ale statului, regiunilor şi entităților administrativ – teritoriale; acesta ia în considerare eforturile regiunilor în materie de armonizare.
(2) Armonizarea se extinde asupra supunerii, obiectului şi perioadei de calcul a impozitului, asupra procedurii şi dreptului penal în materie fiscală. Baremele, cotele şi sumele scutite de impozit, în special, nu sunt supuse armonizării fiscale.
(3) Statul poate aproba legi cu scopul de a lupta împotriva atribuirii de avantaje fiscale nejustificate.

Art. 146. Taxa pe valoare adăugată.

(1) Statul poate să perceapă o taxă pe valoare adăugată, cu o cotă normală de cel mult 19 % şi o cotă redusă de cel puțin 5 %, pentru livrările de bunuri şi prestări de servicii, inclusiv prestațiile în sine, precum şi pentru importuri.
(2) Pentru impozitarea prestațiilor proprii sectorului de cazare, legea poate stabili o cotă mai mică, inferioară cotei obișnuite, respectiv superioară celei reduse.
(3) Dacă, ca urmare a evoluției piramidei de vârstă, finanțarea asigurărilor pentru limită de vârstă, de urmași şi de invaliditate nu mai este asigurată, statul poate, prin lege, să modifice cu cel mult 1 punct cota normală a taxei pe valoare adăugată, respectiv cu cel mult 0,3 puncte cota redusă.
(4) 5 % din produsul neafectat de această taxă este folosit pentru reducerea primelor de asigurare de boală în favoarea claselor sociale cu venituri mici, cu condiția ca legea să nu atribuie această sumă unei alte utilizări în favoarea sus-numitelor clase sociale.

Art. 147. Impozite speciale de consum.

(1) Statul poate să perceapă un impozit special de consum pentru următoare mărfuri:
a) tutun brut şi tutun prelucrat;
b) băuturi distilate;
c) bere;
d) autovehicule şi piese componente;
e) petrol, alte uleiuri minerale, gaz natural, produse rezultate din rafinarea acestora şi carburanți.
(2) Statul poate să perceapă o suprataxă pentru carburanți.
(3) O zecime din produsul net din impozitarea băuturilor distilate este vărsat regiunilor. Acestea din urmă folosesc aceste fonduri pentru combaterea cauzelor şi efectelor privind abuzul de substanțe care dau dependență.

Art. 148. Taxă de timbru şi impozit anticipat.

(1) Statul poate să perceapă taxe de timbru pe titlurile de valoare, încasările din primele de asigurare şi pe alte titluri privind operațiunile comerciale; titlurile referitoare la operațiuni imobiliare şi ipotecare sunt scutite de taxa de timbru.
(2) Statul poate să perceapă un impozit anticipat pe veniturile din capitaluri mobiliare, pe câștigurile la loterie și pe prestațiile de asigurare. Zece la sută din produsul impozitului anticipat este atribuit regiunilor.

Art. 149. Taxe vamale.

(1) Legislația privind taxele vamale, precum şi alte redevențe încasate la vamă pentru transportul de mărfuri sunt de competența statului.

Art. 150. Scutire de impozite Regionale şi locale.

(1) Produsele pe care legislația națională le supune taxei pe valoare adăugată, impozitării speciale de consum, taxei de timbru sau impozitării anticipate ori pe care le declară scutite de acestea nu pot fi supuse de Regiuni şi entități administrativ – teritoriale la plata unui impozit asemănător.

Art. 151. Egalizare financiară şi compensare a cheltuielilor.

(1) Statul aprobă legi privind egalizarea financiară şi compensarea cheltuielilor corespunzătoare între stat şi regiuni, pe de-o parte, și între regiuni, pe de altă parte.
(2) Egalizarea financiară şi compensarea cheltuielilor au ca scop mai ales:
a) reducerea diferențelor între regiuni cu privire la capacitatea financiară;
b) garantarea pentru fiecare regiune a unor mijloace minime cu privire la resursele financiare;
c) compensarea cheltuielilor excesive a regiunilor datorate factorilor geo-topografici sau socio-demografici;
d) favorizarea unei colaborări inter-regionale însoțită de o compensare a cheltuielilor;
e) menținerea competitivității fiscale a regiunilor la scară națională.
(3) Egalizarea resurselor este finanțată de regiunile cu potențial ridicat de resurse, precum şi de stat.

Art. 152. Finanțe.

(1) Parlamentul votează cheltuielile statului, stabilește bugetul public național.
(2) Parlamentul elaborează planul financiar, precum şi proiectul de buget.
(3) Parlamentul veghează la o gestiune financiară corectă.

Art. 153. Bugetul public național.

(1) Bugetul public național cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat.
(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
(3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.
(4) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.

Art. 154. Impozite, taxe şi alte contribuții.

(1) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau regionale, în limitele şi în condițiile legii.
(2) Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora.

Art. 155. Statistică.

(1) Statul colectează datele statistice necesare privind stadiul şi evoluția populației, economiei, societății, formării, cercetării, teritoriului şi mediului.
(2) Statul poate legifera cu privire la armonizarea şi păstrarea registrelor oficiale în scopul de a eficientiza colectarea datelor.

TITLUL VI. Referendumul național, referendumul local. Inițiativa revizuirii Constituției. Inițiativa legislativă. Termene.

CAPITOLUL I. Referendumul național. Temele referendumului național. Procedură.

Art. 156. Referendum național.

(1) Referendumul național constituie forma și mijlocul de exprimare a voinței suverane a poporului român. El se validează indiferent de numărul participanților la vot, varianta care a întrunit majoritate voturilor valabil exprimate, fiind adoptată.
(2) Referendumul național poate fi declanșat de:
a) Președintele României, după consultarea Parlamentului cu privire la probleme de interes național.
b) Parlamentul României, odată cu declanșarea procedurii de demitere a Președintelui României;
c) Cetățenii României conform art. 157 alineatele (3) și (4).

Art. 157. Temele referendumului.

(1) Tema referendumului național inițiat de Președintele României se stabilește prin Decret.
(2) Exprimarea prin referendum național a suveranității poporului se exercită, în mod obligatoriu, asupra legilor și Hotărârilor Parlamentului, atunci când acestea au ca temă:
a) revizuirea Constituției;
b) demiterea Președintelui;
c) aderare sau retragerea la / din organizații de securitate colectivă sau comunități supranaționale;  e) retragerea încrederii unui Ministru al Guvernului.
(3) Exprimarea prin referendum național a suveranității poporului se exercită, în mod obligatoriu, la solicitarea a 500.000 de cetățeni cu drept de vot, în cazul declanșării unor Inițiative cetățenești care au ca temă:
a) revizuirea Constituției;
b) demiterea Președintelui;
c) dizolvarea Parlamentului;
d) aderarea sau retragerea la / din organizații de securitate colectivă sau comunități supranaționale.
(4) Exprimarea prin referendum național a suveranității poporului se exercită, în mod obligatoriu, la solicitarea a 100.000 de cetățeni cu drept de vot, în următoarele situații:
a) sunt declanșate Inițiative legislative cetățenești iar acestea sunt respinse de Parlament;
b) sunt declanșate Inițiative legislative cetățenești iar Parlament adoptă o formă diferită de cea propusă de cetățeni;
c) sunt declanșate Inițiative cetățenești de respingere a legilor adoptate de Parlament.
d) sunt declanșate inițiative cetățenești de respingere a Hotărârilor Parlamentului;
e) sunt declanșate Inițiative cetățenești de respingere a unor Hotărâri ale Guvernului care vizează bunuri ale proprietății publice.

Art. 158. Procedură pentru legile promovate de cetățeni.

(1) Dacă Parlamentul adoptă o formă a legii diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească în cadrul referendumului sunt supuse aprobării cetățenilor trei variante:
a) forma legii propusă prin Inițiativa cetățenească;
b) forma legii adoptată de Parlament;
c) nici una din cele două forme;
(2) Dacă nici una dintre variantele prezentate la alineatul (1), paragrafele (a), (b) și (c) nu întrunește majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate se organizează al doilea tur de scrutin, la două săptămâni de la data desfășurării primului tur, între primele două variante, stabilite în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este adoptată varianta care a obținut cel mai mare număr de voturi.

CAPITOLUL II. Referendumul local. Temele referendumului local. Procedură.

Art. 159. Referendumul local.

(1) Referendumul local constituie forma și mijlocul de exprimare a voinței suverane a cetățenilor dintr-o unitate administrativ – teritorială asupra problemelor de interes local. El se validează indiferent de numărul participanților la vot, varianta care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, fiind adoptată.
(2) Referendumul local poate fi declanșat de cetățenii cu drept de vot dintr-o comună, oraș sau regiune conform art.160.

Art.160. Temele referendumului local.

(1) Exprimarea prin referendum local a suveranității poporului se exercită, în mod obligatoriu, la solicitarea a 5% dintre cetățeni cu drept de vot, dintr-o comună, dintr-un oraș sau dintr-o regiune, atunci când Inițiativele cetățenești au drept temă:
a) demiterea Președintelui Consiliului Regional sau a Primarului;
b) dizolvarea Consiliului Local sau a Consiliului Regional.
(2) Exprimarea prin referendum local a suveranității poporului se exercită, în mod obligatoriu, la solicitarea a 5% dintre cetățeni cu drept de vot, dintr-o comună, dintr-un oraș sau dintr-o regiune, atunci când:
a) sunt declanșate Inițiative cetățenești materializate prin Proiecte de Hotărâri ale Consiliului Local sau Consiliului Regional, iar acestea sunt respinse;
b) sunt declanșate Inițiative cetățenești materializate prin proiecte de Hotărâri ale Consiliului Local sau Consiliului Regional și acestea adoptă o formă diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească;
c) sunt declanșate Inițiative cetățenești de respingere a Hotărârilor ale Consiliului Local sau Consiliului Regional;
d) sunt declanșate Inițiative cetățenești de respingere a Dispozițiilor emise de Primari sau Guvernatorilor Regiunilor.

Art. 161. Procedură pentru Hotărâri ale Consiliului Local sau Regional

(1) Dacă Consiliul Local sau Regional adoptă o formă a Hotărârii diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească, în cadrul referendumului sunt supuse aprobării cetățenilor trei variante:
a) forma Hotărârii, Consiliului Local sau Regional, propusă prin Inițiativa cetățenească;
b) forma Hotărârii adoptată de Consiliul Local sau Regional;
c) nici una din cele două forme.
(2) Dacă nici una dintre variante nu întrunește majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate se organizează al doilea tur de scrutin, la două săptămâni de la data desfășurării primului tur, între primele două variante, stabilite în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este adoptată varianta care a obținut cel mai mare număr de voturi.

CAPITOLUL III. Revizuirea Constituției.

Art.162. Inițiativa revizuirii Constituției.

(1) Revizuirea parțială sau totală a Constituției poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul Deputaților, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.

Art. 163. Limitele revizuirii.

(1) Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar şi indivizibil al statului român, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) Nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor, conform Declarației Universale a Drepturilor Omului.
(3) Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență şi nici în timp de război.

Art. 164. Procedura de revizuire.

(1) Inițiativele de revizuire parțială sau totală a Constituției inițiate de cel puțin o pătrime din numărul deputaților, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vor fi supuse referendumului național, în cel mult 18 luni de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României
(2) Inițiativa de revizuire a Constituției promovată de cel puțin o pătrime din numărul deputaților este supusa aprobării Parlamentului României. Dacă este aprobată, Inițiativa este supusă Referendumului național. Acesta se organizează odată cu primul referendum național anual care urmează, dar nu mai devreme de 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale prin care certifică constituționalitatea proiectului.
(3) Parlamentul trebuie să se pronunțe asupra inițiativelor de revizuire a Constituției declanșate de deputați, în cel mult 120 de zile de la depunerea acestora la Parlament. Inițiativa este adoptată, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul deputaților
(4) Inițiativa de revizuire a Constituției declanșată de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot este supusă aprobării Parlamentului și poate fi respinsă sau acesta poate adopta o altă formă a legii de revizuire a Constituției față de cea propusă de cetățeni.
(5) Parlamentul trebuie să se pronunțe asupra inițiativelor de revizuire a Constituției declanșate de cetățeni, în cel mult 120 de zile de la depunerea acestora la Parlament. Inițiativa este adoptată, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul deputaților.
(6) Dacă Parlamentul a respins inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției, referendumul național se organizează odată cu primul referendum național anual care urmează, dar nu mai devreme de 30 de zile, de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Parlamentului de respingere a Inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției.
(7) Dacă Parlamentul a adoptat o formă a legii de revizuire a Constituției, diferită de cea propusă prin Inițiativa cetățenească, se organizează referendum odată cu primul referendum național care urmează momentului publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale prin care aceasta certifică constituționalitatea legii de revizuire a Constituției adoptată de Parlament, dar nu mai devreme de 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial.
(8) În cadrul referendumului sunt supuse aprobării cetățenilor trei variante:
a) forma legii de revizuire a Constituției, propusă prin inițiativa cetățenească;
b) forma legii de revizuire a Constituției adoptată de Parlament;
c) nici una din cele două forme.
(9) Dacă nici una dintre variante nu întrunește majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate se organizează al doilea tur de scrutin, la două săptămâni de la data desfășurării primului tur, între primele două variante, stabilite în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este adoptată varianta care a obținut cel mai mare număr de voturi.
(10) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum.

CAPITOLUL IV. Inițiativa legislativă.

Art. 165. Principii generale.

(1) Inițiativa legislativă aparține, după caz, Guvernului, deputaților, sau unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot.
(2) Guvernul, deputații și cetățenii care exercită dreptul la inițiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de Legi.
(3) Proiectele legislative se supun dezbaterii Parlamentului care se pronunță în termen de maximum 120 de zile lucrătoare asupra acestora. Pentru proiectele legislative care privesc codurile de procedură civilă sau penală și unele legi de complexitate deosebită, termenul este de maximum 180 de zile lucrătoare. În cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de legi au fost adoptate și sunt transmise spre promulgare Președintelui României.

CAPITOLUL V. Termene.

Art. 166. Termene de organizare a referendumurilor. Naționale sau locale.

(1) Cetățenii cu drept de vot își vor putea exprima voința, în mod regulat, în cadrul a patru referendumuri, organizate anual, în prima duminică a lunilor Martie, Iunie, Septembrie și Decembrie.
(2) Nu se organizează referendum național, dacă nu există acte normative, Inițiative cetățenești, ori alegeri naționale sau locale, care să îndeplinească condițiile pentru a putea fi supuse votului popular în cadrul unuia dintre cele patru referendumuri anuale.
(3) Aducerea la cunoștință publică a datei și temelor referendumului se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I, prin presă, radio și televiziune.

TITLUL VII. Partidele politice. Președintele. Vice-Președintele. Parlamentul. Legiferarea. Guvernul.

CAPITOLUL I. Partide politice.

Art. 167. Rolul partidelor politice.

(1) Partidele politice contribuie la formarea opiniei şi voinței publice.
(2) Pluralismul politic în societatea românească este o condiție şi o garanție a democrației.
(3) Partidele politice se constituie şi își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democrației.                                                      (4) Partidele care prin obiectivele lor sau prin comportamentului aderenților lor încalcă prevederile articolului 16 alineatul (10) sau ale articolului 25 alineatele (4) și (11) din  această Constituție, sunt dizolvate pe cale judecătorească. 

CAPITOLUL II. Președintele României.

Art.168. Condiții de eligibilitate pentru funcția de Președinte al României

(1) Nici o persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
(2) Nici o persoană care nu a împlinit vârsta de 35 ani, nu are cetățenia română în mod exclusiv și nu locuiește de minimum 7 ani în România, nu va fi eligibilă în funcția de Președinte.

Art. 169. Alegerea Președintelui.

(1) Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Alegerile pentru Președintele României se desfășoară odată cu primul referendum național anual care urmează expirării mandatului.
(3) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele electorale.
(4) În cazul în care nici unul dintre candidați nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi.

Art. 170. Validarea mandatului şi depunerea jurământului

(1) Rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al României este validat de Curtea Constituțională.
(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în fața Parlamentului următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propășirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituția şi legile țării, să apăr democrația, drepturile şi libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independentă, unitatea şi integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Art.171. Mandatul Președintelui.

(1) Înainte de a-şi exercita funcția, Președintele va depune jurământul al cărui text se află la art. 170 alineat (2).
(2) Mandatul Președintelui României este de 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. (3) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
(4) Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președinte nou ales.
(5) În cazul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, Președintele își continuă activitatea pe toată durata acestor stări.

Art. 172. Incompatibilități şi imunități.

(1) În timpul mandatului, Președintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată.
(2) Președintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 202 alineatele (1) și (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 173. Rolul Președintelui.

(1) Președintele României conduce Guvernul.
(2) Președintele României reprezintă statul român şi este garantul independenței naționale, al unității şi al integrității teritoriale a țării.

Art.174. Dizolvarea Parlamentului.

(1) După consultarea Președintelui Parlamentului şi a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 30 de zile lucrătoare de la prima solicitare şi numai după respingerea celei de a doua solicitări de învestitură.
(2) Parlamentul nu poate fi dizolvat în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență.

Art.175. Numirea Guvernului

(1) Președintele numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacantă a postului, Președintele revocă şi numește pe unii membri ai Guvernului.

Art. 176. Atribuții în domeniul apărării.

(1) Președintele României este comandantul suprem al forțelor armate, are în subordinea sa toate structurile militarizate, Serviciile Secrete, şi îndeplinește funcția de Președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(2) Președintele numește directorii Serviciilor de Informații.
(3) Președintele poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parțială sau totală a forțelor armate. Numai în cazuri excepționale, Hotărârea Președintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(4) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva țării, Președintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoștință Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanșarea agresiunii.

Art. 177. Atribuțiile Președintelui în domeniul politicii externe.

(1) Președintele, cu avizul şi acordul Parlamentului, poate încheia Tratate internaționale. Pentru asta are nevoie de acordul a 2/3 din deputații prezenți.
Celelalte tratate şi acorduri internaționale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Președintele acreditează şi recheamă reprezentanții diplomatici ai României şi aprobă înființarea, desființarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanții diplomatici ai altor state sunt acreditați pe lângă Președintele României.
(4) Președintele, cu avizul şi acordul Parlamentului poate numi ambasadori, alți funcționari publici şi consuli, precum şi alți funcționari ai României din afara țării ale căror numiri nu sunt prevăzute a fi făcute altfel de prezenta Constituție şi care vor fi stabilite prin lege. Pentru asta are nevoie de acordul a 2/3 din deputații prezenți.
(5) Președintele primește ambasadorii şi alți miniștri publici.

Art. 178. Măsuri excepționale.

(1) Președintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgență în întreaga țară ori în unele unități administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență şi funcționează pe toată durata acestora.

Art. 179. Alte atribuții.

(1) Președintele României îndeplinește şi următoarele atribuții:
a) conferă decorații şi titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareșal, de general şi de amiral;
c) numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege;
d) acordă grațierea individuală.
(2) Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național.
(3) Președintele poate cere, în scris, părerea funcționarului principal al fiecărui departament executiv asupra oricărui subiect privind îndatoririle funcțiilor respective.
(4) Președintele are puterea de a acorda suspendarea executării şi grațierea pentru infracțiunile comise împotriva României, cu excepția cazurilor de punere sub acuzare a deputaților.
(5) Președintele va informa Parlamentul în ședințe ordinare, programate din momentul investiturii, din 6 în 6 luni și în ședințe extraordinare, ori de câte ori situația o cere, asupra stării națiunii şi îi va recomanda spre considerare măsurile pe care el le apreciază necesare şi oportune.
(6) Președintele veghează la aplicarea corectă a legilor şi acordă autoritate să-şi exercite puterile tuturor persoanelor cu înalte funcții oficiale în România.
(7) Președintele, vicepreședintele şi toți funcționarii civili ai României vor fi destituiți din funcție în caz de punere sub acuzare şi condamnare pentru trădare, corupție şi alte crime sau delicte majore.

Art. 180. Suspendarea din funcție.

(1) În cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele României poate fi suspendat din funcție de Parlament cu votul majorității deputaților după consultarea Curții Constituționale. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoștință Președintelui.
(3) Dacă propunerea de inițiere a procedurii de demitere a Președintelui României este aprobată, Guvernul organizează referendumul național pentru demiterea Președintelui României în ultima Duminică a intervalului de 30 de zile lucrătoare, care încep să curgă din momentul publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii Parlamentului privind inițierea procedurii de demitere a Președintelui.
(4) 500.000 de cetățeni, în baza listelor de semnături pot solicita demiterea Președintelui României. Referendumul național pentru demiterea Președintelui se organizează, de către Guvern, odată cu primul referendum național anual care urmează, dar nu mai devreme de 30 de zile lucrătoare de la publicarea în Monitorul Oficial a Decizia Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru declanșarea procedurii de demitere a Președintelui României de către cetățeni

Art. 181. Punerea sub acuzare a președintelui României.

(1) Parlamentul, cu votul a cel puțin 2/3 din numărul deputaților, poate hotărî punerea sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi inițiată de majoritatea deputaților şi se aduce, neîntârziat, la cunoștință Președintelui României pentru a putea da explicații cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii, Președintele este suspendat de drept.
(4) Competenta de judecată aparține Înaltei Curți de Casație şi Justiție. Președintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Art. 182. Vacanta funcției.

(1) Vacanta funcției de Președinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcție, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces.
(2) Guvernul va organiza alegerile pentru un nou Președinte odată cu primul referendum anual care urmează, dar nu mai devreme de 90 de zile de la data la care a intervenit vacanta funcției de Președinte al României.

Art. 183. Interimatul funcției.

(1) Dacă funcția de Președinte devine vacantă ori dacă Președintele este suspendat din funcție sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuțiile, interimatul se asigură de către Vicepreședinte.
(2) Dacă Vicepreședintele se află în imposibilitatea de a prelua interimatul ca Președinte al României, sau este suspendat, funcția de Președinte interimar o preia ministrul apărării naționale.
(3) Atribuțiile prevăzute la articolele 173, 175 și 177 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcției prezidențiale.

Art. 184. Răspunderea președintelui interimar.

(1) Dacă persoana care asigură interimatul funcției de Președinte al României săvârșește fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituției, se aplică articolul 180 şi articolul 181.

Art. 185. Actele Președintelui.

(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Președintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistența decretului.

Art. 186. Indemnizația şi celelalte drepturi

(1) Indemnizația şi celelalte drepturi ale Președintelui României se stabilesc prin lege.
(2) Președintele primește la date fixe, o indemnizație care nu va fi nici mărită, nici diminuată în timpul duratei pentru care a fost ales. În cursul acestei perioade nu va primi nici o altă retribuție.
CAPITOLUL III. Vicepreședintele României.

Art.187. Condiții de eligibilitate pentru funcția de Vicepreședinte al României

(1) Nici o persoană nu poate îndeplini funcția de Vicepreședinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
(2) Nici o persoană care nu a împlinit vârsta de 35 ani, nu fost născută pe teritoriul României, sau nu are cetățenia română în mod exclusiv și nu locuiește de minimum 7 ani în România, nu va fi eligibilă în funcția de Vicepreședinte.

Art. 188. Alegerea Vicepreședintelui.

(1) Vicepreședintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Alegerile pentru Vicepreședintele României se desfășoară odată cu primul referendum național anual care urmează expirării mandatului.
(3) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele electorale.
(4) În cazul în care nici unul dintre candidați nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi.
(5) Nici o persoană nu poate îndeplini funcția de Vicepreședinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.

Art. 189. Validarea mandatului şi depunerea jurământului.

(1) Rezultatul alegerilor pentru funcția de Vicepreședinte al României este validat de Curtea Constituțională.

Art.190. Durata mandatului

(1) Înainte de a-şi exercita funcția, Vicepreședintele va depune jurământul al cărui text se află la art. 170 alineat (2).
(2) Mandatul Vicepreședintelui României este de 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
(3) Vicepreședintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de către Vicepreședintele nou ales.
(3) În cazul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, Vicepreședintele își continuă activitatea pe toată durata acestor stări.

Art. 191. Incompatibilități şi imunități

(1) În timpul mandatului, Vicepreședintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată.
(2) Vicepreședintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 203 alineatele (1) și (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 192. Rolul Vicepreședintelui.

(1) Vicepreședintele României îndeplinește și funcția de Președinte al Parlamentului, dar nu va avea drept de vot decât în caz de paritate de voturi.

CAPITOLUL IV. Parlamentul.

Art. 193. Rolul şi structura.

(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român.
(2) Parlamentul este unicameral.

Art. 194. Alegerea Parlamentului.

(1) Parlamentul este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, potrivit legii electorale.                                                                                                                                          (2) În România alegerea Parlamentului se face în circumscripție unică, pe liste de partid închisă, fiecare cetățean având posibilitatea să opteze pe lista partidului ales pentru trei candidați.
(3) Numărul total al membrilor Parlamentului se stabilește prin legea electorală, în raport cu populația țării și nu poate fi mai mare de cel rezultat din aplicarea proporției de 1 parlamentar la 100.000 de cetățeni cu drept de vot.

Art. 195. Durata mandatului.

(1) Parlamentul este ales pentru un mandat de 4 ani, care se prelungește de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, până la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Parlament se desfășoară concomitent cu primul referendum național anual care urmează perioadei de 90 de zile de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se întrunește, la convocarea Președintelui României, în cel mult 10 zile lucrătoare de la alegeri.
(4) Mandatul Parlamentului se prelungește până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituția și nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) În caz de mobilizare, de război, sau în cazul declarării stării de asediu, ori a stării de urgență, Parlamentul își continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.
(6) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent își continuă procedura în noul Parlament.

Art. 196. Organizarea internă.

(1) Organizarea si funcționarea Parlamentului se stabilește prin Regulament propriu.
(2) Resursele financiare ale Parlamentului sunt prevăzute în bugetul aprobat de acesta. Nicio lege, care să modifice nivelul de remunerare al deputaților pentru activitățile lor, nu va avea efect, decât după efectuarea următoarelor alegeri parlamentare.
(3) Parlamentul poate să stabilească în normele sale de procedură, sancțiunile împotriva membrilor săi pentru o conduită contrară menținerii ordinii, cu votul unei majorități de 2/3.
(4) Parlamentul va avea un registru al dezbaterilor pe care le va publica periodic, cu excepția acelor părți care sunt considerate secrete; voturile pentru, împotrivă și abțineri ale deputaților privind orice problemă vor fi menționate în registru, indicându-se partidul de care aparțin.
(5) Pe durata sesiunii parlamentare Parlamentul nu va putea să-şi suspende sesiunea pentru o durată mai mare de trei zile, fără consimțământul a 3/4 din numărul total al deputaților.
(6) Parlamentul își alege un birou permanent. Membrii biroului permanent sunt aleși la începutul fiecărei Sesiuni. Membrii biroului permanent pot fi revocați înainte de expirarea mandatului.
(7) Deputații, membri ai Parlamentului, se pot organiza în Grupuri parlamentare, potrivit Regulamentului Parlamentului.
(8) Parlamentul își constituie Comisii Permanente și poate institui Comisii de Anchetă sau alte Comisii Speciale.
(9) Biroul permanent și Comisiile Parlamentare se alcătuiesc potrivit configurației politice a Parlamentului.

Art. 197. Atribuții generale ale Parlamentului.

(1) Primește mesajului Președintelui României.
(2) Aprobă bugetului de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat.
(3) Declară mobilizarea totală sau parțială.
(4) Declară starea de război.
(5) Hotărăște suspendarea sau încetarea ostilităților militare.
(6) Aprobă strategia națională de apărare a țării.
(7) Examinează rapoartele Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(8) Exercită controlul asupra activității Serviciilor de informații.
(9) Stabilește statutul deputaților, indemnizația şi celelalte drepturi ale acestora;
(10) Declanșează procedura de demitere a Președintelui României.

Art.198. Sesiuni.

(1) Parlamentul se întrunește în două Sesiuni ordinare pe an. Prima Sesiune începe în luna Februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii Iunie. A doua Sesiune începe în luna Septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii Decembrie.
(2) Parlamentul se întrunește și în sesiuni extraordinare, la cererea Președintelui României, a Biroului permanent al Parlamentului sau a cel puțin o treime din numărul deputaților.
(3) Convocarea Parlamentului se face de Președintele acestuia.

Art. 199. Actele juridice şi cvorumul legal.

(1) Parlamentul adoptă legi, hotărâri şi moțiuni, în prezența majorității membrilor.

Art. 200. Caracterul public al ședințelor.

(1) Ședințele Parlamentului sunt publice.
(2) Parlamentul poate hotărî ca anumite ședințe să fie secrete.

Art. 201. Mandatul deputaților.

(1) În exercitarea mandatului, deputații sunt în serviciul poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
(3) Deputații intră în exercițiul mandatului la data întrunirii legale a Parlamentului, sub condiția validării alegerii și a depunerii jurământului. Jurământul se stabilește prin lege organică.
(4) Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou ales, sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

Art. 202. Incompatibilități.

(1) Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului.

Art. 203. Imunitatea parlamentară.

(1) Deputații nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în timpul exercitării mandatului.
(2) Se aplică prevederile legale privind măsurile de reținere, arestare sau detenție a lor numai în situația în care își mărturisesc vinovăția sau sunt prinși în flagrant, ori pedeapsa minimă pentru infracțiunea de care sunt acuzați depășește 2 ani de închisoare.

Art. 204. Dizolvarea Parlamentului.

(1) După consultarea Președintelui, Parlamentului, precum și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 30 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea celei de a doua solicitări de investitură.
(2) 500.000 de cetățeni cu drept de vot, în baza listelor de semnături depuse la Curtea Constituțională, pot solicita dizolvarea Parlamentului. În acest caz, referendumul național de aprobare a dizolvării Parlamentului se organizează, de către Guvern, odată cu primul referendum național anual care urmează, dar nu mai devreme de 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Decizia Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești.
(3) Parlamentul este dizolvat dacă a fost inițiată procedura de demitere a Președintelui României, și cetățenii au respins prin referendum național demiterea acestuia, la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale de validare a rezultatului referendumului.
(4) Parlamentul nu poate fi dizolvat în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgentă.

Art.205. Indemnizațiile deputaților.

(1) Deputații vor primi o indemnizație pentru serviciile prestate ce va fi stabilită prin lege şi plătită de Trezoreria Națională.
.
CAPITOLUL V. Legiferarea.

Art. 206. Acțiunea legii.

(1) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Art. 207. Categorii de legi.

(1) Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituționale sunt cele de revizuire a Constituției.
(3) Toate proiectele de lege pentru creșterea veniturilor anuale ale statului vor fi inițiate de Parlament, iar deputații vor putea face propuneri sau amendamente, ca şi pentru alte proiecte de lege.
(4) Prin lege organică se reglementează:
a) regulamentul de organizare și funcționare a Parlamentului;
b) sistemul electoral; organizarea şi funcționarea Autorității Electorale Permanente;
c) organizarea, funcționarea şi finanțarea partidelor politice;
d) statutul deputaților, indemnizația și celelalte drepturi ale acestora;
e) organizarea și desfășurarea inițiativelor cetățenești și a referendumului.
f) organizarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării;
g) regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate şi al stării de război;
h) regimul stării de asediu şi al stării de urgență;
i) infracțiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
j) acordarea amnistiei sau a grațierii colective;
k) statutul funcționarilor publici;
l) contenciosul administrativ;
m) organizarea şi funcționarea Adunării Generale a Magistraților, Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public;
n) regimul juridic general al proprietății şi al moștenirii;
o) organizarea generală a învățământului;
p) organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
q) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecția socială;
r) statutul minorităților naționale din România;
s) regimul general al cultelor.

Art. 208. Adoptarea legilor.

(1) Legile de ratificare a Tratatelor internaționale care prevăd aderarea sau retragerea la / din organizații de securitate colectivă sau comunități supranaționale, se adoptă cu votul a două treimi din numărul deputaților.
(2) Legile de ratificare a Tratatelor internaționale care prevăd aderarea sau retragerea la / din organizații de securitate colectivă sau comunități supranaționale, aprobate de Parlament, sunt supuse aprobării cetățenilor odată cu primul referendum național anual care urmează publicării Hotărârii Parlamentului în Monitorul Oficial, dar nu mai devreme de 30 de zile de la publicare.
(3) Legile adoptate de Parlament se transmit spre avizare CCR și se publică în Monitorul Oficial după obținerea avizului de constituționalitate.
(4) Parlamentul, din proprie inițiativă, poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative, în procedură de urgență, conform regulamentului propriu.
(5) La cererea Guvernului, Parlamentul dezbate și adoptă, sau respinge, proiecte de legi sau propuneri legislative în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării Guvernului.
(6) Inițiativele legislative cetățenești, pot fi respinse de Parlament, sau acesta poate adopta o formă diferită a legii, față de cea propusă de cetățeni.
(7) Dacă Parlamentul a respins o Inițiativă legislativă cetățenească, se organizează referendumul național pentru aprobarea sau respingerea prin vot popular al proiectului legislativ respectiv, odată cu primul referendum național anual care urmează publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii Parlamentului de respingere a Inițiativei cetățenești, dar nu mai devreme de 30 de zile lucrătoare de la publicare.
(8) Dacă Inițiativa legislativă cetățenească este aprobată de cetățeni prin referendum aceasta se transmite spre promulgare Președintelui României în termen de maximum 3 zile lucrătoare scurse de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, a validării rezultatului referendumului de către Curtea Constituțională.
(9) Dacă Parlamentul adoptă o formă a legii diferită de cea propusă prin Inițiativa legislativă cetățenească, aceasta urmează procedura de la alineatul (3). Referendumul național se organizează conform articolului 158, odată cu primul referendum național anual care urmează publicării în Monitorul Oficial de către CCR a avizului de constituționalitate asupra formei legii adoptate de Parlament, dar nu mai devreme de 30 de zile lucrătoare de la publicare.
(10) Dacă prin referendumul național organizat conform art.158 a fost aprobată varianta propusă de cetățeni sau varianta propusă de Parlament aceasta se transmite spre promulgare Președintelui României în termen de maximum 3 zile lucrătoare scurse de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, a validării rezultatului referendumului de către Curtea Constituțională.
(11) Legile adoptate de Parlament pot fi reluate în discuție și anulate oricând, în baza expunerii de motive a Inițiativelor cetățenești de respingere, în intervalul dintre adoptare și demararea campaniei electorale pentru promovarea Inițiativei cetățenești de respingere.
(12) Legile se transmit spre promulgare Președintelui României, după publicarea acestora în Monitorul Oficial.

Art. 209. Promulgarea legii.

(1) Orice lege adoptată de Parlament, în afara celor pentru care este obligatorie organizarea referendumului național, se trimite, spre promulgare, Președintelui României.
(2) Legile aprobate prin referendum național de către cetățeni sunt promulgate de Președinte în maximum 3 zile lucrătoare scurse de la data publicării lor în Monitorul Oficial, Partea I, a validării rezultatului referendumului.
(3) Președintele promulgă legea în cea de a 100 zi lucrătoare de la primirea ei.
(4) Președintele poate cere o singură dată Parlamentului, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la primire, reexaminarea unei legi.
(5) Dacă Președintele cere reexaminarea legii, promulgarea se face în cea de a 100 zi lucrătoare de la primirea legii adoptate după reexaminare.
(6) Președintele poate promulga o lege. așa după cum se arată la alineatele (2) și (3) numai dacă, în perioada de timp consemnată la alineat (2) nu a fost publicată în Monitorul Oficial o Decizie a Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de respingere a legii.
(7) Dacă a fost declanșată o Inițiativă cetățenească de respingere a legii și legea nu a fost respinsă prin referendum promulgarea legii se face în termen de maximum 3 zile lucrătoare scurse de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, a validării rezultatului referendumului.

Art. 210. Intrarea în vigoare a legii

(1) Legea, după promulgarea ei de către Președintele României, se publică în Monitorul Oficial, Partea I şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării.

Art. 211. Consiliul Legislativ.

(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislații. El ține evidența oficială a legislației României.
(2) Înființarea, organizarea şi funcționarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.
(3) Consiliul Legislativ solicită Curții Constituționale avizul de constituționalitate asupra proiectelor de lege promovate de inițiativele cetățenești, la depunerea acestora de către Comitetele de inițiativă, conform legii organice.

CAPITOLUL VI. Guvernul.

Art. 212. Rolul şi structura.

(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare, acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a țării şi exercită conducerea generală a administrației publice.
(2) În îndeplinirea atribuțiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.
(3) Guvernul este alcătuit din miniștri şi alți membri stabiliți prin lege organică.

Art. 213. Structura.

(1) Guvernul este alcătuit din 14 Ministere.
a) Ministerul Educației, Învățământului, Culturii.
b) Ministerul Sănătății;
c) Ministerul Economiei;
d) Ministerul Justiției;
e) Ministerul Mediului;
f) Ministerul Agriculturii;
g) Ministerul Industriei, Energiei și Resurselor Naturale;
h) Ministerul Transporturilor, Infrastructuri și Telecomunicațiilor;
i) Ministerul Muncii și Protecției Sociale;
j) Ministerul Afacerilor Interne;
k) Ministerul Afacerilor Externe;
l) Ministerul Apărării Naționale;
m) Ministerul Turismului și Sportului;
n) Ministerul Cercetării.
(2) Ministerele se organizează în subordinea Guvernului.
(3) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea ministerelor.

Art. 214. Înființarea.

(1) Ministerele se înființează, se organizează şi funcționează potrivit legii.
(2) Ministerele pot înființa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaște această competență.

Art. 215. Învestitura.

(1) Președintele României numește și revocă miniștrii Guvernului.
(2) Președintele cere Parlamentului, în termen de 10 zile de la investitura sa, votul de încredere asupra Programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul și lista Guvernului se dezbat de Parlament. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților.

Art. 216. Jurământul de credință.
(1) Miniștrii Guvernului vor depune individual în fața Parlamentului jurământul de la articolul 170 alineat (2).
(2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte își exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.

Art. 217. Incompatibilități

(1) Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcții publice de autoritate. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcții de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizațiilor cu scop comercial.
(2) Alte incompatibilități se stabilesc prin lege organică.

Art. 218. Încetarea funcției de membru al Guvernului.

(1) Funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Dacă un ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 214 Președintele României va numi imediat un alt ministru care va prelua funcția în Guvern, conform prevederilor stabilite în legea organică.

Art. 219. Actele Guvernului.

(1) Guvernul adoptă Hotărâri.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
(3) Hotărârile adoptate de Guvern se semnează de Președinte, se contrasemnează de Miniștrii care au obligația punerii lor in executare si se publică in Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistența Hotărârii. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate.
(4) Orice Hotărâre emisă de Guvern, care are ca obiect bunuri ale proprietății publice se publică în Monitorul Oficial, și intră în vigoare la 100 de zile de la publicare, dacă în acest interval nu a fost publicată in Monitorul Oficial o Decizie a Curții Constituționale prin care acesta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de respingere a Hotărârii Guvernului.
(5) Inițiativa cetățenească de respingere a unor Hotărâri ale Guvernului României, care vizează bunuri ale proprietății publice aparține unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot.
(6) Orice Hotărâre emisă de Guvern, care are ca obiect bunuri ale proprietății publice poate fi anulată de acesta, în baza expunerii de motive a Inițiativei cetățenești de respingere a Hotărârii, oricând, în intervalul dintre adoptare și demararea campaniei electorale pentru promovarea Inițiativei cetățenești de respingere.
(7) Guvernul poate cere Parlamentului să dezbată și să adopte, sau să respingă, proiecte de legi sau propuneri legislative în termen de maximum 5 zile lucrătoare.

Art. 220. Răspunderea membrilor Guvernului.

(1) Guvernul răspunde politic numai în fața Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalți membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
(2) Membrii guvernului nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în timpul exercitării mandatului.
(3) Se aplică prevederile legale privind măsurile de reținere, arestare sau detenție a lor numai în situația în care își mărturisesc vinovăția sau sunt prinși în flagrant, ori pedeapsa minimă pentru infracțiunea de care sunt acuzați depășește 2 ani de închisoare.
(4) Dacă s-a cerut urmărirea penală a unui membru al Guvernului, Președintele României poate dispune suspendarea acestuia din funcție. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție. Competenta de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.
(5) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

Art. 221. Încetarea mandatului.

(1) Guvernul își exercită mandatul până la depunerea jurământului de către noul Guvern.

Art. 222. Informarea Parlamentului.

(1) Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor, sunt obligate să prezinte informațiile si documentele cerute de Parlament sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora. In cazul în care o Inițiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenta, participarea lor este obligatorie.

Art. 223. Întrebări, interpelări şi moțiuni simple.
(1) Guvernul și fiecare dintre membrii săi au obligația să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputați, in condițiile prevăzute de regulamentul Parlamentului.
(2) Parlamentul poate adopta o moțiune simplă prin care să-si exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

Art. 224. Moțiunea de cenzură

(1) Parlamentul poate retrage încrederea acordată unui ministru al Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, cu votul majorității deputaților.
(2) Moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al Deputaților și se comunică Guvernului la data depunerii.
(3) Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în Parlament.    (4) Cetățenii pot retrage încrederea acordată unui ministru al Guvernului, prin referendum organizat odată cu primul referendum național care urmează momentului publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale prin care aceasta certifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea Inițiativei cetățenești de retragere a încrederii unui ministru al Guvernului, dar nu mai devreme de 30 de zile de la momentul publicării ei în Monitorul Oficial.

TITLUL VIII. Administrația Publică Locală.

Art. 225. Principii de bază.

(1) Administrația publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris şi oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică.
(3) Inițiativa cetățenească la nivelul unităților administrativ-teritoriale, aparține unui număr de cel puțin 5% dintre cetățenii cu drept de vot din respectiva unitate administrativ teritorială.
(4) Cetățenii cu drept de vot, din unitățile administrativ-teritoriale, au dreptul de a respinge Dispozițiile emise de Primari sau Guvernatorii Regiunilor, înainte ca acestea să producă efecte, în condițiile prevăzute de legea organică.
(5) Cetățenii cu drept de vot, din unitățile administrativ-teritoriale, au dreptul de a respinge Hotărârile Consiliilor unităților administrativ-teritoriale înainte ca acestea să producă efecte, în condițiile prevăzute de legea organică.
(6) Inițiativele cetățenești privind adoptarea de Hotărâri ale Consiliilor unităților administrativ-teritoriale, susținute de cetățenii cu drept de vot, vor fi supuse referendumului local, dacă au fost respinse de acestea, în condițiile articolului 160 și ale legii organice.
(7) Inițiativele cetățenești, privind demiterea Primarului sau a Guvernatorului Regiunii, susținute de cetățenii cu drept de vot, vor fi supuse referendumului local, în condițiile prevăzute de legea organică.
(8) Inițiativele cetățenești, privind dizolvarea Consiliului Local și / sau al Consiliului Regional, susținute de cetățenii cu drept de vot vor fi supuse referendumului local, în condițiile prevăzute de legea organică.

Art. 226. Autorități comunale (orășenești).

(1) Autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune (orașe), sunt consiliile locale alese şi primarii aleși, în condițiile legii.
(2) Consiliile locale şi primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune (orașe).

Art. 227. Consiliul regional.

(1) Consiliul regional este autoritatea administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale (orășenești), în vederea realizării serviciilor publice de interes regional.
(2) Consiliul regional este ales şi funcționează în condițiile legii.

Art. 228. Prefectul.

(1) Guvernul numește un Prefect în fiecare regiune şi în București.
(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor.
(3) Atribuțiile Prefectului se stabilesc prin lege organică.
(4) Între Prefecții, pe de o parte, consiliile locale şi Primari, precum şi Consiliile Regionale şi Guvernatorii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.
(5) Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al Consiliului Regional sau al Guvernatorului Regiunii, al Consiliului Local sau al Primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.

TITLUL IX. Autoritatea judecătorească.
CAPITOLUL I. Adunarea Generală a Magistraților.

Art. 229. Rolul și structura.

(1) Adunarea Generală a magistraților este forul suprem al Puterii Judecătorești și funcționează conform legii organice.
(2) Adunarea Generală a Magistraților alege componența Consiliului Superior al Magistraților.
CAPITOLUL II. Instanțele judecătorești.

Art. 230. Înfăptuirea justiției.

(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.
(2) Justiția este unică, imparțială şi egală pentru toți.
(3) Judecătorii sunt independenți şi se supun numai legii.

Art. 231. Statutul judecătorilor.

(1) Judecătorii sunt numiți de către Consiliul Superior al Magistraturii sunt inamovibili, în condițiile legii.
(2) Promovarea, transferarea şi sancționarea judecătorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice.
(3) Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată.

Art. 232. Instanțele judecătorești.

(1) Justiția se realizează, la cel mai înalt nivel, prin Înalta Curte de Casație şi Justiție şi prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
(2) Competenta instanțelor judecătorești şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casație şi Justiție asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.
(4) Compunerea Înaltei Curți de Casație şi Justiție şi regulile de funcționare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
(5) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare. Prin lege organică pot fi înființate instanțe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar.
(7) Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.

Art. 233. Caracterul public al dezbaterilor.

(1) Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.

Art. 234. Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiție.

(1) Procedura judiciară se desfășoară în limba română.
(2) Cetățenii români aparținând minorităților naționale au dreptul să se exprime în limba maternă în fața instanțelor de judecată, în condițiile legii organice.
(3) Modalitățile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreți sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiției şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesați.
(4) Cetățenii străini şi apatrizii care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoștință de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanță şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.

Art. 235. Folosirea căilor de atac

(1) Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate şi Procuratura pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Art. 236. Politia instanțelor

(1) Instanțele judecătorești dispun de politia pusă în serviciul lor

Art. 237. Procuratura.

(1) În activitatea judiciară, Procuratura reprezintă interesele generale ale societății şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertățile cetățenilor.
(2) Procuratura își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.
(3) Parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii.

Art. 238. Statutul procurorilor.

(1) Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției.
(2) Funcția de procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată.

CAPITOLUL III. Consiliul Superior al Magistraturii.

Art. 239. Rolul şi structura.

(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 17 membri, din care:
a) 12 membri sunt aleși in adunările generale ale magistraților și validați de Parlament. Aceștia fac parte din două secții, una pentru judecători și una pentru procurori. Prima secție este compusă din 6 judecători, iar cea de-a doua din 6 procurori;
b) 3 reprezentanți ai societății civile, specialiști în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputație profesională și morală, numiți de Președinte. Aceștia participă numai la lucrările în plen;
c) Președintele Înaltei Curți de Casație şi Justiție şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție.
(3) Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistrații prevăzuți la alineatul (2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 4 ani.
(5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot deschis.
(6) Președintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă, dar nu are drept de vot.
(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepția celor prevăzute la articolul 240 alineatul (3).

Art. 240. Atribuții.

(1) Consiliul Superior al Magistraturii numește în funcție judecătorii şi procurorii, în condițiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situații, Președintele Înaltei Curți de Casație şi Justiție şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție nu au drept de vot.
(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație şi Justiție.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește şi alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției

TITLUL X. Curtea Constituțională

Art. 241. Structura.

(1) Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și funcționează în baza legii organice.
(2) Curtea Constituțională se compune din nouă judecători, numiți pentru un mandat de 4 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(3) Judecătorii Curții Constituționale sunt numiți de Consiliul Superior al Magistraturi.
(4) Judecătorii Curții Constituționale aleg, prin vot secret, Președintele acesteia, pentru o perioadă de 4 ani.

Art. 242. Condiții pentru numire.

(1) Judecătorii Curții Constituționale se numesc prin concurs, transparent,. Ei trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competentă profesională, performanță, şi o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică.

Art. 243. Incompatibilități

(1) Funcția de judecător al Curții Constituționale este incompatibilă cu oricare altă funcție publică sau privată.

Art. 244. Independența şi inamovibilitatea.

(1) Judecătorii Curții Constituționale sunt independenți în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.

Art. 245. Atribuții

(1) Curtea Constituțională are următoarele atribuții:
a) Se pronunță asupra legilor de ratificare a Tratatelor internaționale care prevăd aderarea sau retragerea la / din organizații de securitate colectivă sau comunități supranaționale, adoptate de Parlament.
a) se pronunță asupra constituționalității legilor adoptate de Parlament;
b) se pronunță asupra constituționalității Inițiativelor cetățenești la solicitarea Consiliului Legislativ;
c) hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial;
d) soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a președintelui Parlamentului, sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
e) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;
f) constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
g) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României;
h) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfășurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
i) verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni;
j) hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic;
k) îndeplinește şi alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții..

Art. 246. Deciziile Curții Constituționale

(1) Dispozițiile din legile şi ordonanțele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 245 litera a), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

TITLUL XI. Dispoziții finale şi tranzitorii

Art. 247. Dispoziții tranzitorii

(1) Odată cu intrarea în vigoare a legii de schimbare a Constituției, Parlamentul este dizolvat și Guvernul organizează alegeri parlamentare.
(2). Alegerile se vor desfășura conform prevederilor legii electorale pentru alegerea Senatului. Guvernul va actualiza anexa 1 privind numărul de senatori din legea electorală pentru a corespunde nivelului de reprezentare de 1/100.000 de cetățeni cu drept de vot.
2) Până la întrunirea noului Parlament Proiectele de legi și propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat și se adoptă potrivit dispozițiilor constituționale anterioare intrării în vigoare a Legii de schimbare a Constituției
(3) După întrunirea noului Parlament Proiectele de legi și propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat și se adoptă potrivit dispozițiilor Constituției revizuite.
(4) Dispozițiile cu privire la Înalta Curte de Casație şi Justiție vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a noii Constituții.
(5) Judecătorii în funcție ai Înaltei Curți de Casație și Justiție își continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiți.
(6) Atribuțiile Curții de Conturi vor fi preluate în totalitate de ANAF în cadrul căreia va fi înființată o Secție Specială în această direcție.
(7) Până la constituirea instanțelor judecătorești specializate, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi vor fi soluționate de către instanțele judecătorești ordinare.

Art. 248. Republicarea Constituției

Legea de schimbare a Constituției se publică în Monitorul Oficial al României în termen de 5 zile de la data adoptării. Constituția, modificată şi completată, după aprobarea prin referendum, se republică de către Consiliul Legislativ.

Art. 249. Intrarea în vigoare

Prezenta Constituție intră în vigoare la data aprobării ei prin referendum. La aceeași dată, Constituția din 29 octombrie 2003 este şi rămâne în întregime abrogată.

Art. 250. Conflictul temporal de legi.

(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții.         (2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a Constituției revizuite va examina conformitatea legislației cu prezenta Constituție și va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare.