O stafie care nu este lăsată să moară, continuă să bântuie fără odihnă și azi, nu doar prin Europa, ci în întreaga lume. Ea s-a încarnat acum 200 de ani sub numele de Karl Marx, dar spectrul pe care l-a lăsat în urma ei în lumea ideilor a contaminat asemeni unui nor radioactiv mințile multor oameni .

Astfel a luat naștere o întreagă familie de ideologii „marxiste”, în mod esențial înrudite între ele, dar adaptate cameleonic diferitelor epoci istorice.

Și pentru că acestea au la bază tocmai respingerea oricărui idealism de factură transcendentă, chintesența lor rezidă în mod inevitabil într-un praxis de natură istorico-politică.

Urmele pe care ideologia marxistă cu toate dezvoltările ei ulterioare le-a lăsat prin universul gândirii au avut caracterul unui far orbitor, a unui ideal abstract, dar care se cerea imperios realizat aici, pe pământ.

O filosofie care nu mai încercă doar să explice lumea, asemeni tuturor celor anterioare, ci mai ales să o transforme.

Încercările acestei stafii de a se încarna cu orice preț, de a căpăta un trup terestru, văzut drept singura realitate existentă, au brăzdat istoria omenirii cu dâre adânci și însângerate. Niciodată în numele unei idei nu au mai fost omorâți atâția oameni, de ordinul a sute de milioane de-a lungul unui secol de utopie comunistă aplicată în diferite țări de pe toate continentele, începând cu Rusia sovietică.

Așa se face că după marxismul clasic, aruncat în urmă cu câteva decenii la lada de gunoi a istoriei în aproape toate țările lumii, a apărut Neo-Marxismul numit… ”Progresism”.

Față de marxismul clasic implementat de Lenin și Stalin, filosoful Karl  Popper a inventat Ingineria socială fragmentată, menită să înlocuiască  Ingineria socială centralizată.

Prin „inginerie socială fragmentară”, termen aprofundat  de filosoful sir Karl Popper în cartea sa numită „Mizeria istoricismului” (1957), sunt criticate abordările vizionare centralizatoare ale comunismului, așa  după cum a fost el implementat, spunând că încercarea de a prezice rezultatul viitor al unui experiment social e sortită eșecului.

Punctul crucial al acestei abordări este că se bazează mai degrabă pe încercări și erori decât pe o viziune istoricistă anterioară; sau, așa cum spune Popper, „facem progrese dacă și numai dacă suntem pregătiți să învățăm din greșelile noastre: să recunoaștem erorile noastre și să le folosim critic, în loc să perseverăm în ele dogmatic”.

Popper susține că experimentele sociale holistice bazate pe aceste teorii au fost sortite eșecului, deoarece cursul istoriei umane este puternic influențat „de creșterea cunoașterii” și că nu putem rațional sau științific prezice creșterile viitoare ale cunoștințelor noastre științifice.

Tehnologia socială fragmentată nu este, prin urmare, nici mai mult, nici mai puțin decât introducerea (concepției lui Popper) a metodelor științifice în planificare și politică.

Popper, propune ca prin analogie cu rolul central al experimentelor fragmentare din științe, de tipul „observând, modelând și experimentând modelul”, singura formă de inginerie socială, care poate fi justificată „în mod rațional”, este „una care este la scară mică, la scară socială elementară”, și care poate fi modificată în mod continuu, „în lumina experienței acumulate”.

 

Punctul crucial pentru această abordare este că această abordare se bazează pe încercare și eroare, mai degrabă decât pe o viziune anterioară istoricistă care propagă o altă viziune viitoare globală asupra societății; sau, după cum spune Popper, „vom face progrese dacă și numai dacă, suntem pregătiți să învățăm din greșelile noastre: de a recunoaște erorile noastre și de a le utiliza în mod critic în loc de a persevera în ele dogmatic”. 

Ingineria socială trebuie să fie fragmentară, ne spune Popper ca și metodele științifice de tip „experiment-model-și-eroare”. Iar această abordare trebuie aplicată și în planificarea socială și politică.

(Ca să vă traducem ce zice Popper, el recunoaște că nu le-a mers cu abordarea centralizată a marxismului – „vom face progrese dacă și numai dacă, suntem pregătiți să învățăm din greșelile noastre: de a recunoaște erorile noastre și de a le utiliza în mod critic în loc de a persevera în ele dogmatic”- pentru că jucăria puterii a ajuns în cele din urmă în mâinile autohtonilor.

Soluția propusă de el e una descentralizată, care să fie implementată pas-pas-cu-pas pentru a împiedeca ca puterea să se acumuleze în mâinile unui individ sau unui grup care s-ar putea ca la un moment dat să nu le mai fie obedient lor…așa cum de exemplu Stalin sau Ceaușescu nu au mai ascultat la un moment dat de comenzile lor.)

Așadar, Ingineria Socială Fragmentară este, de fapt, un „nou” termen care se referă la modul de implementare al noului marxism numit Progresism.

Ingineria Socială Fragmentară probabil le sună necunoscut multora dintre oamenii care muncesc zilnic să-și câștige o pâine. Mai mult, termenului văzându-i efectele sociale reale, ar trebui să fie: „inginerie socială de fragmentație”.

Și totuși implementarea acestui termen progresist îl simțim pe pielea noastră, zi de zi, ceas de ceas, de 27 DE ANI.

Termenul a fost inventat, după cum spuneam, de filozoful neo-marxist Karl Popper.

Neo-marxiști sau progresiștii au pornit de la Ingineria Socială Fragmentară numită marxism.

Marxiștii (ca și fasciștii) aveau și au o păsărică fixă în creier: schimbarea societății.

D-le „societatea nu e bună așa cum e”, „oamenii sunt de rahat, sunt primitivi grobieni, cred ca boii în Dumnezeu, sunt superstițioși” și așa mai departe…

Prin urmare trebuie să-i modelăm prin inginerii sociale.

Cine să-i modeleze?

Comunistul, tovarășul, și mai nou, progresistul, propagandistul ONG-ist, activistul pentru drepturi și libertăți tot ONG-ist etc…și mai nou presa și televiziunile progresiste care nu fac altceva decât un învățământ politico-ideologic mizerabil.

De aceea au venit Marx și Engels, acum un secol și jumătate și au propovăduit îndemnul „de a zdrobi societatea cea crudă și nedreaptă”.

Îndemn „luminos” prin care cei săraci erau îndemnați să le dea în gură celor bogați, nu de dragul săracilor ci pentru ca bolșevicii internaționaliști să ajungă la putere

Acest lucru s-a și întâmplat prin revoluția lui Lenin din 1917 și mai apoi după 1945 în țările pe care URSS-ul le-a ocupat cu ajutorul tancurilor sovietice și a marionetelor lui Stalin, în urma celui de-al doilea război mondial.

Victorioși în anumite țări, marxiștii internaționaliști s-au apucat să-și implementeze voioși Ingineria socială centralizată comițând multe crime prin care i-au eliminat în mod  barbar nu numai pe toți cei care li se opuneau dar și pe toți cei care deși nu li se opuneau îi deranjau din punct de vedere al ingineriei sociale pe care voiau să o implementeze.

După cucerirea puterii în Rusia, marxismul a devenit în URSS și mai apoi în sateliții ei o Ingineria socială centralizată dictată de sus, de la conducerea partidului și a Statului, Stat și partid care au devenit astfel, unul și același lucru

Așa de exemplu s-a produs la noi colectivizarea care a fost primul pas în distrugerea țărănimii românești. 

Al doilea pas a fost Ingineria socială fragmentată a progresismului, cea care, după evenimentele din Decembrie 1989, a asfixiat pas cu  pas satele românești, lipsindu-le treptat de orice perspective. De ce cu forța dacă se poate încetul cu încetul fără să observe nimeni?

Ce n-a mers totuși?

Ingineria socială centralizată s-a autohtonizat și nu le-a mai servit scopurilor lor internaționaliste.

Lăsând la o parte suferințele și dramele umane ale acelor popoare care au trecut prin această Ingineria socială centralizată numită bolșevism sau marxism internaționalist (suferințe și drame care nu-i deranjau pentru că ăsta era planul), pentru marxiști nu a mers faptul că Ingineria socială centralizată, la un moment dat, așa după cum am spus, s-a autohtonizat iar ăștia mai autohtoni și mai analfabeți, cu mici excepții, n-aveau cum să înțeleagă bine idealurile și importanța preceptelor internaționalismului marxist.

S-a autohtonizat el chiar și Creștinismul. Deci nu e de mirare că s-a autohtonizat marxismul.

Cum s-a autohtonizat marxismul în țările ocupate?

Una suna marxismul în biroul lui Marx și Engels, în trenul german care-l ducea pe Lenin în Rusia să facă revoluție bolșevică sau în celulele de partid ale bolșevicei Rosa Luxemburg atunci când ea ataca cu demonstranții ei bolșevici, primăriile Germaniei aflată în Război, și altul era marxismul înțeles de tânărul oltean cu patru clase Ceaușescu venit la oraș să învețe o meserie pe care n-a mai practicat-o, sau de primarul comunist din Cucuieții din Deal.

Asta ca să nu mai vorbim că „jucăria” a ajuns în mâinile autohtonilor fie ei dictatori sau nu.

Chiar și un internaționalist ca Stalin a ajuns să se teamă de alți internaționaliști și s-a autohtonizat devenind în cele din urmă, un dictator local.

Ceaușescu băiat sărac din Oltenia de la Scornicești putea repeta pe de rost orice precepte internaționaliste, referințele lui erau de pe acolo de la țară pe unde crescuse. Așa că odată ajuns la putere a devenit și el un dictator local.

Prin urmare, implementarea  marxismului internaționalist printr-o Ingineria socială centralizată a eșuat din punctul de vedere al celor care l-au pus în mișcare. A eșuat pentru că aceștia deși au luat inițial puterea, mai târziu, au pierdut-o din două motive principale, deși orânduirea se numea tot „socialistă sau comunistă”. Aceste motive au fost:

  1. Ingineria socială fiind centralizată „jucăria puterii a căzut la un moment dat în mâinile cui nu trebuia”, adică a căzut în mâinile cuiva care nu era internaționalist.
  2. Ingineria socială fiind centralizată „s-a făcut cu toptanul” așa că românii și alte popoare au învățat marxismul pocindu-l în fel și chip. Mai grav pentru internaționaliști a fost faptul că localnicii au învățat marxismul „ad litteram” că nu putea nimeni să le explice mulțimilor de la orașe și sate adunate pe stadioane și prin căminele culturale „subtilitățile internaționaliste subînțelese ale marxismului” de tipul că în celebra formulă „proletari din toate țările uniți-vă” accentul cade pe „din toate țările” și nu pe „proletari”.

Așa că bieții globaliști au fost nevoiți să lupte ani de zile ca să preia din nou controlul. Noroc că l-au avut pe Mihail Gorbaciov…

Odată ce au preluat puterea de la marxiștii autohtonizați care nu mai răspundeau demult la comenzi, odată ce au preluat puterea folosindu-se de marxiștii internaționaliști, marginalizați de primii, le trebuia totuși un nou model de  inginerie  socială pentru a transforma societatea și a o face „după chipul și asemănarea lor”.

Așa a apărut Progresismul, un Neomarxism implementat printr-o Ingineria socială fragmentată

Desigur ideologii marxiști (numiți pretențios de apologeții lor „filozofi”) nu au așteptat anul 1989 ca să observe eșecul implementării marxismului printr-o Ingineria socială centralizată

Doar au văzut ce s-a întâmplat în Rusia, încă din 1930, acolo unde Stalin i-a fugărit pe opozanții marxiști de alte orientări prin toate colțurile lumii. Pe Troțki l-a ucis de exemplu în Mexic

Așa că în 1947 ideologul marxist Karl Popper (1902 – 1994) în cartea sa din 1945 „Societatea Deschisă și Dușmanii ei” (vă sună cunoscut, nu?), lansează noul concept de implementare al neomarxismului, despre care vă vorbim acum: Ingineria socială fragmentată.

Desigur în carte Popper ne minte spunându-ne că Ingineria Socială Centralizată e utopică și că din acest motiv nu se poate implementa și din acest motiv eșuează pentru că e lipsită de partea practică a lui „văzând și făcând”.

Tot în carte Popper ne minte spunându-ne că marxismul implementat ca Inginerie socială centralizată a dus la totalitarism.

Astea sunt minciuni, manipulări.

Marxismul implementat ca inginerie socială centralizată nu „a dus” la totalitarism ci a fost planificat, de la bun început ca totalitarism.

A fost planificat așa în însăși teoria lui de bază și în metodologia lui de implementare, încă de la teoria expusă de Marx și încă de la prima sa aplicare reală în Rusia de către Lenin. Doar că Totalitarismul le-a scăpat de sub control așa cum am arătat mai sus.

De aceea au hotărât ca noul marxism, numit progresism (foarte asemănător cu cel vechi ca scopuri) să fie implementat folosind Ingineria socială fragmentată.

Schimbările care să ducă la neomarxism sunt acum, „progresive”, mici, punctuale, bine țintite (de aici „progressive ideology”), și implementate prin organizații la fel de mici (numite ONG-uri) sau chiar prin activiști progresiști izolați bine înfipți prin instituțiile statului sau alții care să vină și să ne îndoctrineze zilnic pe la radio și pe la televizor.

Și uite așa „mica” propagandă progresistă e picurată zilnic, progresiv, în urechile oamenilor fără ca lumea să aibă habar despre ce-i vorba și ce proces uriaș are loc în realitate.

Când e nevoie să luăm puterea „organizăm un partid” dar păstrăm rețeaua de ONG-uri și de Oameni bine infiltrați peste tot în alte organizații, în instituții, în Universități și în mass-media. Se face de râs acel partid sau nu mai ascultă de doctrina călăuzitoare? Nu-i nimic. Apare altul…cu alte chipuri. „Alte măști, aceeași piesă. Alte guri, aceeași gamă.”. La fel facem și în Justiție, și în învățământ și în Sănătate.

Pentru a nu mai repeta greșelile trecutului, niciunuia dintre acești oameni nu i se mai dă pe mână o putere centrală mare (sau când i se dă, că e ‘mare nevoie’, atunci cineva se asigură că poate cădea de foarte de sus), ba mai mult rețeaua progresistă luptă cu isterie ca acest lucru să se întâmple în toate celelalte partide și în toate instituțiile Statului sau în mass-media

E nevoie de o permanentă vânzoleală care să împingă progresismul înainte fără ca nimeni să nu poată prelua un control prea mare. Progresist să fii, nu e bine să obții prea multă putere pentru prea multă vreme..

De ce acest lucru? Este foarte simplu.

Ca să nu prindă nimeni destulă putere.

Puterea fiind fragmentată și difuză oricine „nu va mai asculta și nu va mai implementa ideologia progresistă internaționalistă”, este marginalizat: i se taie finanțarea sau este linșat mediatic în mass-media cu orice se găsește la îndemână sau pur și simplu nu mai e numit în funcții sau se încearcă înlăturarea sa din funcțiile pe care deja le ocupă etc..

În același timp, tembelizarea oamenilor și îndoctrinarea lor cu noua ideologie progresistă se face și se execută tot fragmentar și la scară mică prin intermediul „micilor ONG-urile progresiste”

Așa că micile activități progresiste fragmentare, sunt de exemplu (oricât ar părea de ciudat la prima vedere), „cursele cu biciclete” acolo unde ONG-iștii-bicicliști ne cheamă să ne dăm cu bicicleta, azi, pe traseele obținute de ei de la Primărie, pentru ca mâine să ne poată chema la mitingul cu obiective politice progresiste.

Alți ONG-iști se ocupă de problemele de pe strada noastră unde activiștii ne organizează și ne rezolvă problemele luptând împotriva primarilor și consilierilor „întotdeauna mizerabili”.

Alții se ocupă de păduri care se tot taie pe măsură ce ei tot urlă mărind astfel oastea votanților progresiști și alții de salvarea animalelor până când „pac” îi lovesc în cap pe ciobani, pe oi, și pe câinii lor pe motiv că „ucid fauna”.

Alți ONG-iști se ocupă cu probleme din învățământ acolo unde se face instructajul progresist al copiilor la educația civică… care a ajuns la 2 ore pe săptămână în timp ce istoria României are doar o oră…. și așa mai departe.

Apoi se dă o lege progresistă despre Vaccinarea Obligatorie, „pac” altă lege progresistă de data asta Una Big Brother,   se aprobă o altă programă școlară una mult mai progresistă, „pac” vine altă materie progresistă care e băgată copiilor în creier cum ar fi educația sexuală și așa mai  departe; se schimbă definiția familiei fără să ne dăm seama „uitând” de dreptul oricărui copil de a avea o mamă și un tată.

Imediat sunt luate pe rând, instituție după instituție și se modelează după „chipul și asemănarea” progresistă. Apoi se impune un an, un guvern progresist care s-ar fi vrut pe mult mai mulți ani, care să ia la rând spitalele, școlile, judecătoriile, primăriile, comunele, județele și să le modeleze fragmentar sau mai exact prin fragmentație după „chipul și asemănarea” progresistă .

Apare pe urmă o academie a funcționarilor publici unde să se selecteze și să crească „progresiștii de mâine

Iar toate acestea se fac pas cu pas, în mai mulți pași, fără ca oamenii să poată sesiza întreg planul și scopul final

Asta, când nu sunt mitinguri și proteste care să fragmenteze  puterea atunci când aceasta nu e progresistă sau dacă cineva nu execută vreun program progresist sau dacă cineva trebuie și nu vrea să-i lase pe progresiști la putere. Apoi, în spiritul „societății deschise” se declanșează cele necesare pentru a provoca o avalanșă de câteva milioane de migrați. 

Iar alții, aflați în funcții ceva mai înalte, se ocupă pas cu pas și pe nevăzute de dizolvarea statelor naționale în federația progresistă numită Uniunea Europeană

Suntem tot timpul ocupați cu o agendă progresistă fragmentară și de fragmentație, care apare de te miri unde și care este tratată la modul serios din te miri ce motiv.

Iar toate acestea se fac pas cu pas, în mai mulți pași, fără ca oamenii să poată sesiza întreg planul și scopul final

Cu alte cuvinte, principiul care-i mână azi pe neomarxiști în luptă se ghidează după lozinca: „De ce cu forța dacă se poate încetul cu încetul, fără să observe nimeni…”

De ce să li se spună oamenilor  care este planul final? Li se spune întotdeauna care este următorul pas din această „inginerie socială fragmentară”…

Surse: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/01/07/neomarxism-ingineria-sociala-fragmentara-inventata-de-filosoful-karl-popper-si-aplicata-de-miliardarul-george-soros/

http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=933524&title=feriti-va-de-orice-inginerii-sociale-ce-a-schimbat-neo-marximul-2-0-numit-progresism-fata-de-marxismul-clasic-implementat-de-lenin-si-stalin-popper-a-inventat-si-soros-a-aplicat-ingineria-sociala-fragmentara-in-locul-ingineriei-sociale-centralizate

https://www.encyclopedia.com/social-sciences/dictionaries-thesauruses-pictures-and-press-releases/piecemeal-social-engineering