Asta trebuie făcut!

Asta trebuie făcut!

În condițiile în care vom reuși să-i convingem pe români (țintim un segment de minimum un milion, pentru o primă fază) despre necesitatea stringentă a marii schimbări în România, asta intenționăm să facem…

  1. Vom declanșa în anul 2023 o inițiativă legislativă de revizuire a Constituției, în zona civică, și vom parcurge toți pașii necesari depunerii în parlament a proiectului nostru de lege de revizuire a constituției, care poate fi găsit aici.
    El conține reglementările necesare funcționării democrației directe-participative, împreună cu cea reprezentativă, parlamentului unicameral, republicii prezidențiale,reorganizării Justiției, reorganizării administrației publice centrale și locale.
  2. Ținta noastră este ca acest proiect să ajungă la referendum național și românii să decidă dacă vor schimbarea sau nu. Și asta pentru că proiectul de lege de revizuire a constituției asta reglementează, de fapt: schimbarea sistemului politic și administrativ din România. Doar așa vom putea să readucem țara pe un făgaș al normalității, doar așa vom avea un stat de drept în România, doar așa vom avea democrație.
    Nu există stat de drept fără democrație, nu există democrație fără stat de drept.
    După ce această schimbare va fi realizată, va trebui să trecem la reformarea structurilor statului…
  3. Ne-am trasat ca prioritate următoarele șapte reforme, pe care le considerăm absolut necesare realizării celorlalte: reforma Justiției, reforma Muncii și a Protecției Sociale, reforma electorală (politică), reforma Educației, reforma Sănătății, reforma Economiei, reforma Apărării și Securității Naționale.
  4. Atunci când reforma Justiției, reforma Apărării și Securității Naționale vor fi realizate, vom propune românilor (prin organizarea unui referendum național consultativ) declanșarea unui proces national al comunismului și al tranziției.
    Procesul comunismului și cel al tranziției vor fi administrate, așadar, de Justiția reformată a României. Cele două procese vor fi declanșate doar dacă cetățenii vor decide asta la referendumul amintit.

„Ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”.

Fii om bun și implică-te!

Vino cu noi! Depune o adeziune aici

Adevărul va învinge!